Ședința coaliției de duminică ce viza noi discuții pentru comasarea alegerilor a fost amânată, după ce, nici vineri, liderii celor două partide de la guvernare nu au reușit să ajungă la un consens. Alte discuții ar putea avea loc miercuri.
Deputatul clujean Sabin Sărmaș (PNL) a provocat un adevărat cutremur, a criticat administrația liberală a Clujului și a anunțat că vrea să candideze la Primărie.
Preşedintele USR, Cătălin Drulă, a afirmat, sâmbătă, că va intra în competiţia internă din cadrul Alianţei Dreapta Unită pentru stabilirea candidatului la prezidenţiale.
Senatorul PNL Florin Cîțu, fost premier al României, a declarat că PNL ar trebui să rupă coaliția cu PSD, să se retragă de la guvernare, iar din Parlament să elimine toate taxele introduse de social-democrați în ultimii doi ani.
Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, a atras atenţia, vineri, că legislaţia românească în materie de securitate cibernetică trebuie modificată pentru că bazele de date ale statului vor fi al doilea „tezaur” al României şi trebuie să fie protejate ca atare.