Sinodul mitropolitan al Moldovei şi Bucovinei a anunţat, zilele trecute, că intenţionează să sensibilizeze autorităţile în vederea introducerii în viitoarea Constituţie a unor articole care să facă referire la numele lui Dumnezeu sau care să sublinieze rolul familiei în societate, importanţa tradiţiei creştine a poporului român sau rolul pe care Biserica Ortodoxă Română l-a avut şi îl are în istoria ţării.
Sondajele arată că românii continuă să susţină unicameralismul şi reducerea la 300 de parlamentari, dar o reformă a societăţii nu se face prin sondaje, ci întrebând specialiştii şi uneori mergând chiar „în contrasens cu opinia publică", susţine sociologul clujean Vasile Dâncu (PSD).
Disputa româno-maghiară e mai mult prezentă la microfoanele politicienilor decât în rândurile populaţiei, arată datele unui sondaj de opinie realizat de IRES.
Compania aeriană low cost Wizzair introduce începând cu 14 martie 2013 zboruri suplimentare de pe Aeroportul Internațional Cluj-Napoca spre destinațiile: Valencia (Spania) și Roma (Italia).
Parlamentul European a votat, miercuri, un proiect prin care 12 state membre, printre care şi România, vor pierde câte un loc de eurodeputat în legislatura 2014-2019 pentru a respecta limita de 751 de locuri stabilită de Tratatul de la Lisabona şi pentru a face loc şi Croaţiei.
Asemenea europarlamentarului PDL, Cristian Preda, fostul lider al democrat liberalilor, Emil Boc, consideră că eventuale probleme legate de corectitudine, la Convenţia din 23 martie ar putea „zgâlţâi“ partidul.