Noul ministru al Justiţiei, Robert Cazanciuc, a depus, luni, jurământul de învestitură la Cotroceni, în faţa preşedintelui Băsescu, la ceremonie fiind prezenţi preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi premierul Victor Ponta.
Autostrada Transilvania a rămas fără finanţare şi riscă să devină o ruină, asistenţa stomatologică nu mai primeşte niciun leu de la stat, iar bugetul pentru cercetare a fost redus cu 40-55%.
Senatorul PDL de Cluj, Alin Tişe, consideră că guvernanţii au intrat în criză de timp vis-a-vis de decizia CEDO care impune României să clarifice şi să legifereze legea retrocedărilor imobilelor preluate abuziv în perioada regimului comunist.
Doi consilieri locali PNL din Cluj-Napoca au plantat muşcate luni, alături de mai mulţi tineri liberali, în gropile de pe strada Fabricii din oraş, pentru a atrage atenţia primarului Emil Boc asupra nevoilor clujenilor. Muşcatele au fost semnalizate cu pancarte pe care scrie "Clujul prinde rădăcini".
La termenul de luni, din dosarul de corupţie al fostului primar din Cluj-Napoca, Sorin Apostu, judecătoarea Floare Găzdac de la Curtea de Apel Târgu Mureş a anunţat că Aspazia Droniuc, condamnată în iulie 2012 de aceeaşi instanţă, la trei ani de închisoare cu suspendarea executării pedepsei, va avea din nou calitatea de inculpat în acest proces.
Primarul Clujului, Emil Boc, spune că va contestat în instanţă amenda de 20000 de lei dată de Prefectură pentru "tergiversarea" punerii în posesie a foştilor proprietari ai livezii Palocsay, susţinând că sancţiunea este "mai mult una politică".
Alianţa de Centru Stânga (ACS) formată din PSD şi UNPR ar obţine peste 38% din voturile românilor în cazul în care duminica viitoare ar avea loc alegeri europarlamentare, relevă un sondaj realizat de INSCOP Research.