Liderul PC, Daniel Constantin, spune, întrebat dacă mai există o şansă ca USL să nu se rupă, că toată lumea aşteaptă o decizie din partea lui Crin Antonescu, el susţinând că, indiferent ce se va întâmpla, criza din USL "trebuie să rămână în zona politică şi să nu fie dusă în cea guvernamentală".
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat joi seară că nu mai crede în viitorul USL, în contextul ultimelor declaraţii ale lui Victor Ponta, precizând însă că participarea PNL la guvernare se va clarifica cel târziu marţi, în funcţie de opţiunea liderului PSD de a accepta solicitările liberalilor.
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat joi seară că a avut o întrevedere cu ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, în care aceasta a vehiculat ipoteza demisiei din funcţie, iar replica sa a fost că poate este cea mai bună variantă, dar nu i-a comunicat decizia finală.
Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a început verificarea unui posibil conflict de interese în cazul ministrului Muncii, Mariana Câmpeanu, în urma unei sesizări pe care a primit-o de la Centrul de Investigaţii Media.
Europarlamentarul PDL Monica Macovei a declarat, joi, că îi cere ministrului de Externe, Titus Corlăţean, "să iasă din laşitate şi nepăsare faţă de oamenii care mor şi sunt răniţi la Kiev", arătând că ceea ce se întâmplă în Ucraina este "un pericol pentru România şi Republica Moldova".
Tineretul Democrat Liberal din Cluj-Napoca îi invită pe clujeni mâine, vineri, 20 februarie, ora 12, în faţa Monumentului Memorandiştilor de pe Bulevardul Eroilor Cluj-Napoca, la un miting de susţinere a protestatarilor din Ucraina şi de comemorare a victimelor care şi-au dat viaţa pentru apărarea valorilor europene.