Fostul primar interimar Radu Moisin și actual viceprimar Gheorghe Șurubaru candidează pentru funcții de conducere în organizația municipală a PDL Cluj. Ambii au însă „tinichele” de coadă.
Fuziunea Dreptei pare a fi compromisă. Invitat de președintele FC, Mihai Răzvan Ungureanu, să participe la discuții despre crearea unui bloc de dreapta, președintele PDL a avut, ieri seara, numai cuvinte dulci despre potențialii săi aliați, potrivit evz.ro.
Guvernul îşi va face treaba şi nu se va lăsa tulburat de scandal, de conflicte interne inutile, indiferent de diversele provocări, reparând multe dintre nedreptăţile anilor trecuţi, afirmă premierul Victor Ponta într-un mesaj de 1 Decembrie în care pledează şi pentru unitate şi solidaritate.
Liderul PDL, Vasile Blaga, a declarat, sâmbătă, la Suceava, că USL este "cea mai toxică" alianţă politică de după 1990, fiind măcinată de lupte interne pentru supremaţie şi pentru bani, şi a susţinut că "minciunile" cu care USL a câştigat alegerile "i se întorc în cap".
Președintele Traian Băsescu a transmis sâmbătă un mesaj cu prilejul sărbătorii Sfântului Apostol Andrei și a adresat urări tuturor celor care își aniversează ziua onomastică.