Politică

Tișe acuză PSD Cluj că face o campanie murdară. Cum răspund social democrații.

Senatorul PNL de Cluj Alin Tișe, candidat la funcția de președinte al Consiliului Județean din partea PNL acuză PSD că face o campanie electorală murdară, prin publicarea unui ziar în care liberalii sunt “arătați cu degetul”.

Foto Saul Pop Foto Saul Pop

În ziarul care se distribuie în municipiul Cluj-Napoca și în județ, social democrații amintesc proiectele guvernării locale de-a lungul timpului pe care le consideră ratate.

“Cred că și dumneavoastră ați văzut acest ziar denuigrator la adresa PNL și a candidaților și mă refer și la persoana mea aici pentru că și eu sunt vizat de articolele lor și fotografii. Mă deranjează că domnul Buzoianu, care este un travestit politic, (n.red- candidatul susținut de PSD la Primărie- Octavian Buzoianu) se asociază cu acest ziar, dar am văzut că el vrea campanie pozitivă și e deranjat că un alt contracandidat îl atacă pe el și pe familia lui. În mod justificat este deranjat, dar și noi suntem deranjați de acest atac al PSD. Trebuie să ne spună public dacă este parte a acestui atac sau se dezice. Nu poți să spui că ești independent susținut de PSD și că vrei o campanie pozitivă. Să ne spună domnul Buzoianu dacă se dezice de aceste atacuri sau este parte a acestora. S-au făcut plângeri deja, este un ziar asumat de PSD. Din punctul de vedere al legii, noi am făcut toate demersurile”, a declarat Alin Tișe.


Alin Tișe a mai acuzat faptul că PSD nu a realizat niciun kilometru de autostradă și a ratat și proiectul Spitalului Regional de Urgență Cluj. El a mai criticat PSD pentru că nu a dat bani pentru proiectul Cluj-Capitală Culturală Europeană a Tineretului și n-a susținut proiectul Cluj-Capitală Culturală Europeană 2021.

În replică, președintele PSD Cluj Remus Lăpușan recunoaște că este ziarul PSD, un ziar de campanie, însă nu consideră ca PSD face o campanie murdară. Mai mult, spun social democrații clujeni, Alin Tișe, se afundă în ridicol cu aceste acuzații.


“Este un ziar de campanie, nu considerăm că este o campanie murdară. Ce să facem, ar trebui să îi lăudăm pentru toate proiectele ratate ale Clujului, pentru blocul lui Tișe? Cei trei liberali –Buda, Tișe și Nicoară au fost la conferința de presă de azi pe post de bau-bau cu trei gheare, dar PSD-ului nu îi este frică de bau-bau”, a spus Lăpușan.

abonare newsletter