Politică

Iohannis începe azi a treia rundă de consultări cu partidele. Temele discuției: reforma electorală și lupta anticorupție

Preşedintele Klaus Iohannis va începe luni, 20 aprilie 2015, la Palatul Cotroceni, a treia serie de consultări cu partidele pe tema reformei electorale şi a stadiului acestui pachet de legi în Parlament precum și pe tema luptei anticorupție.

Preşedintele României Klaus Iohannis

Administraţia Prezidenţială a anunţat că cea de-a treia serie de consultări preşedinte-partide va viza "stadiul legislaţiei electorale, inclusiv cel al reglementărilor necesare asigurării dreptului de vot al românilor care trăiesc în afara graniţelor".

De asemenea, pe agenda întâlnirilor se vor mai afla "discuţii referitoare la procedurile parlamentare de încuviinţare a cererilor de urmărire penală, reţinere, arestare sau percheziţie a membrilor Parlamentului, precum şi alte teme de interes public".


Discuţiile de la Palatul Cotroceni vor avea loc între orele 10.00 şi 17.00. La fel ca la precedentele consultări, este posibil ca, la finalul discuţiilor cu partidele, preşedintele Klaus Iohannis să susţină o declaraţie de presă.

Programul consultărilor începe la ora 10.00, când vor intra la discuţii reprezentanţii Partidul Social Democrat, la ora 11.00 vor intra cei ai Partidul Naţional Liberal, iar la ora 12.00 este programată Uniunea Naţională pentru Progresul României.


La ora 15.00, şeful statului va avea consultări cu Partidul Conservator, la ora 16.00 cu Uniunea Democrată Maghiară din România, iar la ora 17.00 cu Grupul parlamentar al Minorităţilor Naţionale.

Ultimele Stiri
abonare newsletter