Politică

Scandal pentru „ciolan” în PSD după pierderea alegerilor

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că îşi exprimă dorinţa de dialog cu noul preşedinte ales, Klaus Iohannis, menţionând că nu va demisiona din funcţia de premier şi că vrea să continue actul de guvernare cu partenerii actuali, plus PLR.

Preşedintele Partidului Social Democrat încă în funcţie le-a transmis celor din partid că trebuie „să tăcem din gură o perioadă, toţi”. „Trebuie să avem decenţa şi înţelecpciunea să tăcem din gură o perioadă, toţi. Domnul Negoiţă şi domnul Vanghelie au pierdut foarte rău în sectoarele pe care le reprezintă”, a spus Ponta într-o conferinţă de presă, relatează hotnews.ro.

Greii partidului au sărit rapid la „gâtul” lui Liviu Dragnea

Dan Şova consideră că Liviu Dragnea trebuie să demisioneze din funcţia de preşedinte executiv al PSD, în urma rezultatelor de la alegerile prezidenţiale. „Rezultatul s-a văzut la urne şi nu este nimic mai mult de comentat, cetăţenii români au decis, este un rezultat pe care îl acceptăm şi, fireşte, aşa cum a subliniat şi Victor Ponta, poporul nu greşeşte niciodată. Când urnele vorbesc, politicienii trebuie să tacă”, a spus Şova. Dan Şova a fost întrebat despre opinia exprimată de Robert Negoiţă privind ieşirea de la guvernare a PSD. „Nu sunt de acord cu acest lucru, Guvernul guvernează în baza programului care a primit în 2012 un vot la urne de 60%. Deci ieşirea de la guvernare, dacă mă întrebaţi pe mine, personal, nu o văd ca fiind fezabilă, dar va fi o analiză în interiorul PSD", a mai spus el, informează Mediafax.


Marian Vanghelie a arătat că PSD a avut deficienţe în pregătirea şi organizarea campaniei. „Cred că vor fi nişte oameni care sunt răspunzători. Nu ne putem permite ca în următorea perioadă să piedem şi să nu ne dăm seama de ce pierdem. Şi domnul Dragnea, înţeleg că e director de campanie, este şi dânsul răspunzător”, a spus Vanghelie. Întrebat dacă şi Ponta ar trebui sancţionat în urma pierderii alegerilor, Vanghelie a dat de înţeles că Ponta este premier şi că PSD trebuie să se menţină la guvernare.

Vicepreşedintele PSD Robert Negoiţă a declarat că, după votul de duminică, ar trebui să se dea ocazia echipei lui Klaus Iohannis să vină să guverneze, el menţionând că, după părerea sa, ar trebui să se respecte „voinţa românilor”. „Cred că este o lecţie pentru noi şi cred că ar trebui să facem un pas în lateral, dacă nu chiar în spate şi, da, de prea multe ori şi eu, şi noi cu toţii am simţit nevoia de un altfel de politică. În consecinţă, cred că nu mai trebuie să ţinem de această guvernare, ci dimpotrivă”, a spus Negoiţă.


Preşedintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, a declarat luni, că a discutat cu Victor Ponta şi că acesta „încet, încet se calmează”, deoarece „a fost un rezultat care nu l-a făcut fericit”. Dragnea a mai spus că el crede că Victor Ponta trebuie să rămână preşedinte PSD şi prim-ministru şi a reiterat faptul că o să fie împreună cu el şi la bine şi la rău, indiferent ce decizie va lua.

Dan Şova, Marian Vanghelie şi Sebastian Ghiţă au fost suspendaţi din toate funcţiile pe care le aveau în partid în timpul campaniei electorale.

Ultimele Stiri
abonare newsletter