Politică

Ce mai promit miniştrii, la Cluj

După ce săptămâna trecută trei miniştri au adus la Cluj şapte microbuze, luni a venit şi ministrul Sănătăţii Nicolae Bănicioiu pentru a împărţi mai multe ambulanţe, care vor ajunge în câteva judeţe din ţară, printre care Vaslui sau Călăraşi. Bănicioiu a fost însoţit de ministrul pentru Dialog Social Aurelia Cristea. Ministrul Sănătăţii a susţinut, printre altele, că una din priorităţile sale este Spitalul Regional de Urgenţă.

Ministrul Sănătăţii Nicoale Bănicioiu a fost prezent luni în faţa Sălii Sporturilor din Cluj-Napoca unde a dat 37 de ambulanțe unor centre medicale din țară, nu şi pentru Cluj, însă. Criteriul după care au fost împărţite acest prim lot de ambulanţe a fost deficitul de maşini, a explicat ministrul.  

Mașinile au fost dotate la Cluj, iar ambulanțierii au fost aduși aici pentru a li se înmâna cheile.


Bănicioiu a precizat că în următoare tranşă se va afla şi Clujul. Ministrul Sănătăţii l-a „înţepat“ pe fostul premier Emil Boc, spunând că acestea „vin cu o oarecare întârziere, după ce ar fi trebuit să vină în urmă cu trei-patru ani”.

Pe de altă parte, ministrul Sănătăţii a făcut şi el, la Cluj, în preajma alegerilor prezidenţiale, câteva promisiuni, afirmând că proiectul pentru Spitalul Regional de Urgență este trecut în acordul de parteneriat şi că la anul vor începe licitațiile pentru lucrările de construcție.


„Spitalul Regional de Urgență se va face. Asta nu pentru că este doar o dorință de-a mea, ci pentru că a fost deja trecut în acordul de parteneriat. Probabil de la începutul anului viitor se vor demara procedurile de licitație pentru lucrările de construcție”, a declarat ministrul.

Mai mult, aflându-se deja în campanie, Bănicioiu a „înţepat“ autorităţilor locale, reproşându-le că nu se implică suficient în acest proiect. Ministrul Sănătăţii a declarat chiar că Bucureştiul s-a ocupat mai mult de acest proiect decât Clujul.


„Îmi doresc și o implicare mai activă a activităților locale. A făcut mai multe Bucureștiul decât au făcut ei. Mă gândesc că ne vor da locația, dar au întârziat foarte mult lucrurile“, a mai spus Bănicioiu.

Nu în ultimul rând, ministrul Sănătăţii a promis un angiograf nou la Cluj-Napoca, dar până atunci cele două existente vor fi reparate.

Ultimele Stiri
abonare newsletter