Politică
Liberalul Siegfried Mureșan: „PSD nu trebuie să revină la guvernare. Nu are credibilitate”
Europarlamentarul liberal Siegfried Mureșan, propus în luna iunie de UDMR pentru funcția de prim-ministru, a spus că Partidul Social Democrat nu trebuie să revină la guvernare.
Siegfried Mureșan (PNL): „PSD nu trebuie să revină la guvernare” | Foto: George Călin / Inquam Photos
Europarlamentarul PNL Siegfried Mureșan consideră că PSD nu trebuie să revină la guvernare, susținând nevoia unui Cabinet care este 'credibil' atunci când își asumă că va continua măsurile „bune” luate de premierul Bolojan în ultimul an.
Siegfried Mureșan (PNL): „PSD nu trebuie să revină la guvernare”
„Tot ce s-a întâmplat în ultimele săptămâni confirmă un lucru: PSD nu trebuie să revină la guvernare. Declarațiile și acțiunile pesediștilor arată că nu sunt de încredere pentru a continua guvernarea responsabilă din ultimul an. Cu efortul și încrederea românilor, Guvernul Bolojan a reușit să reducă deficitul bugetar al țării cu 28 de miliarde de lei în primele șase luni ale anului, față de perioada de risipă a Guvernului Ciolacu din prima parte a anului 2025”, a scris Mureșan, joi, 20 august 2026, într-o postare pe pagina sa de Facebook.
Potrivit acestuia, 28 de miliarde de lei înseamnă aproximativ 230 de kilometri de autostradă, 1.800 de creșe moderne sau opt spitale regionale.
Siegfried Mureșan: „PSD nu are credibilitate”
„Continuarea guvernării responsabile, fără risipă, este singura garanție pentru dezvoltarea sustenabilă a României în următorii ani și pentru existența unui buget de investiții, în condițiile în care, de anul viitor, nu vom mai avea fondurile din PNRR. Măsurile care ne-au adus într-o situație mai bună față de acum un an au fost aspru criticate de PSD, care a inițiat și a votat moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan. Ca atare, PSD are zero credibilitate când spune că va continua reformele și nu va reveni la risipă”, a explicat europarlamentarul.
În opinia sa, România are nevoie de un Guvern care este „credibil” atunci când își asumă că va continua măsurile „bune” luate de premierul Bolojan în ultimul an.
„Avem nevoie de un Guvern care: să continue reducerea risipei și reforma statului, să continue atragerea fondurilor europene nerambursabile pentru coeziune, domeniu în care Guvernul Bolojan a înregistrat rezultate record în ultimul an, și să se asigure că reformele din PNRR sunt ireversibile, iar investițiile din PNRR sunt finalizate la timp”, a transmis Siegfried Mureșan.
Ulterior, Mureșan a mai publicat pe Facebook un text în care a scris că „revenirea la un guvern PSD pus pe risipă, după guvernarea Bolojan bazată pe reforme și responsabilitate bugetară, ar fi ca atunci când faci curățenie în casă și apoi intră cineva cu pantofii plini de noroi”.
Amintim faptul că în 26 iunie 2026, PNL, USR și UDMR l-au propus pe liberalul Siegfried Mureşan pentru funcția de premier.
Se pare că Siegfried Mureșan ar fi ieșit din calculele pentru funcția de premier. Mureșan pare că nu mai are șanse să fie premier desemnat, potrivit stiripesurse.ro.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI:
