Politică

Adrian Veștea, după ce Guvernul propus de el a picat în Parlament: „Votul nu a fost cel pe care l-am sperat”.

După ce a picat testul Parlamentului, premierul desemnat pentru a forma un Guvern, Adrian Veștea, a spus că 47 de zile fără un Executiv costă mult pentru România.

Adrian Veștea, dezamăgit că nu a primit votul de încredere în Parlament pentru a forma un Guvern. Fotografie realizată luni, 22 iunie 2026, la ședința comună a camerelor Parlamentului pentru dezbaterea și votarea guvernului Adrian Veștea | Foto: George Călin / Inquam Photos Adrian Veștea, dezamăgit că nu a primit votul de încredere în Parlament pentru a forma un Guvern. Fotografie realizată luni, 22 iunie 2026, la ședința comună a camerelor Parlamentului pentru dezbaterea și votarea guvernului Adrian Veștea | Foto: George Călin / Inquam Photos

 

 


 

Premierul desemnat Adrian Veștea a declarat, luni, 22 iunie 2026, după ce Guvernul propus de el a picat în Parlament, că votul nu a fost cel pe care l-a sperat pentru România, dar îl respectă.


 

 


Votul de astăzi nu a fost cel pe care l-am sperat pentru România. Dar votul este suveran și îl respect. Nu am cerut această poziție pentru o funcție ci am acceptat-o pentru că țara are nevoie de stabilitate, nu de blocaj. Asta rămâne valabil indiferent de rezultatul de azi. 47 de zile fără Guvern ne costă deja prea mult: fonduri europene, încredere, timp pe care nu-l mai recuperăm. Rămân convins că responsabilitatea trebuie să bată orice calcul politic”, a transmis el pe Facebook.

Adrian Veștea, a afirmat, luni seară, că a tratat cu responsabilitate formarea Guvernului, punctând că a venit în acest proiect cu bune intenții, răspunzând unei provocări.


„Am venit în acest proiect cu bune intenții, dintr-o funcție aleasă pe care mi-am câștigat-o în urma unui vot uninominal. Am considerat că este necesar să răspund la această provocare, îmi pare rău că nu s-a putut materializa”, a spus Veștea, la Parlament.

Acesta a explicat că a mers la discuțiile cu reprezentanții AUR în urma unei invitații, fără a exista o decizie a președintelui Nicușor Dan în acest sens.

„Nu am avut o astfel de decizie din partea președintelui, am considerat că este necesar și responsabil din partea mea, atâta vreme cât eram nevoit să treacă acest Guvern, să stau de vorbă cu toate formațiunile politice', a spus Adrian Veștea, adăugând că principalele teme de discuție au fost economice.


El a arătat că, la finalul întâlnirii, nu a existat o decizie fermă din partea AUR de susținere a acestui Guvern.

În plus, Veștea a explicat și de ce nu a mers la discuții cu USR.

„La AUR am fost datorită unei invitații în care mi s-a spus că au să îmi prezinte o serie de proiecte care țin de economie. La USR nu am avut niciodată o invitație și nu am avut de ce să răspund. (...) Eu consider că am conștiința împăcată, mi-am făcut datoria... Am vorbit cu partidele parlamentare care mi-au solicitat acest lucru”, a adăugat acesta.

Guvernul Adrian Veștea a fost respins, luni, de Parlament, cu 189 de voturi „pentru” și 23 de voturi împotrivă. Au fost 212 de voturi exprimate.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Guvernul Veștea a picat în Parlament!

abonare newsletter