Politică
Daniel Buda, președintele PNL Cluj, după ieșirea de la urne: „Am votat pentru singurul preşedinte care poate să reprezinte România la Bruxelles”
Preşedintele PNL Cluj, europarlamentarul Daniel Buda, a declarat, după ieşirea din secţia de votare, că a votat pentru un preşedinte care poate să reprezinte România în plan internaţional.

Preşedintele PNL Cluj, europarlamentarul Daniel Buda, a declarat, după ieşirea din secţia de votare, că a votat pentru un preşedinte care poate să reprezinte România în plan internaţional.
„Am votat pentru singurul preşedinte care poate să reprezinte România la Bruxelles, în plan internaţional, pentru singurul preşedinte care poate să combată extremismul, pentru un preşedinte care are capacitatea să garanteze mai departe o Europă unită, o Europă a valorilor, pentru un preşedinte care va şti să ne reprezinte şi să ne asigure un drum înainte, pentru că este extrem de important să înţelegem că aceste alegeri sunt cele mai importante de după 1989, deoarece foarte uşor ne putem întoarce în trecut. Şi să nu uităm că săptămâna viitoare vom aniversa 80 de ani de la încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial, că istoria se poate repeta foarte uşor şi de aceea fiecare dintre noi trebuie să votăm cu responsabilitate. Trebuie să înţelegem că răul se poate produce dacă oamenii buni nu fac nimic, de aceea îi îndemn pe toţi românii să meargă la vot şi să voteze responsabil”, a spus Daniel Buda.
El a votat la secţia nr. 107 din Cluj-Napoca.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: