Național

Un român, implicat în atacurile cibernetice rusești asupra site-urilor din România! A fost arestat de poliția britanică

Un român este implicat în atacurile cibernetice rusești care au avut loc în ultimele zile asupra mai multor site-uri din România. Bărbatul a fost arestat în Londra, la cererea autorităților române.

Un român, implicat în atacurile cibernetice rusești asupra site-urilor din România / Foto: depositphotos.com

 

 


Anunțul a fost făcut de Lucian Bode, ministrul de Interne, potrivit biziday.ro:

 


„După aceste atacuri, specialiștii MAI, ai Poliției și ale altor structuri au desfășurat activități prin competența legală de contracarare a atacurilor, de protecție a site-urilor și de identificare a responsabililor. Astfel, a fost identificată o persoană bănuită, cetățean român, rezident în Marea Britanie, care a susținut activitatea grupării infracționale, prin oferirea de sprijin pentru traducerea din rusă în română a materialelor infracționale. A indicat și ce site-uri din România ar putea fi atacate.

Pe 2 mai, în urma cooperării internaționale, autoritățile din Marea Britanie au efectuat percheziții la reședința cetățeanului român respectiv. Ofițeri din IGPR s-au deplasat la Londra pentru acordarea de sprijin în ancheta autorităților britanice. Cetățeanul respectiv este în custodia autorităților și este audiat”, a spus ministrul, conform sursei citate.


O grupare de hackeri ruși pro-Kremlin intitulată Killnet a revendicat atacurile cibernetice asupra acestor site-uri, din ultimele zile.

Foto: depositphotos.com

CITEȘTE ȘI:

Site-ul Aeroportului din Cluj, ATACAT de hackerii ruși. Sunt vizate toate aeroporturile mari din țară

Atac cibernetic în România. Site-ul Guvernului și al Armatei printre cele vizate

Site-ul Aeroportului din Cluj, BLOCAT 5 ore în urma atacatului cibernetic. David Ciceo: „Am anunțat instituțiile abilitate”

Ultimele Stiri
abonare newsletter