În timpul unei operații, chiar dacă ai fost anesteziat total există anumite riscuri la care ești supus. Un pacient chiar poate să fie conștient sau să simtă ce se întâmplă, însă acest lucru se întâmplă rar. Un medic rezident pe ATI din Cluj explică ce factori de risc există și care sunt modalitatățile de prevenție sau tratare a acestui fenomen.
După decesele bebelușilor de la Ginecologie 1 din Cluj-Napoca, precum și a pacienților de la Spitalul Clinic Județean Mureș, prim-ministrul Nicolae Ciucă a cerut Ministerului Sănătăţii un raport în cazul infecțiilor intraspitalicești.
Spitalul Medicover Cluj își continuă dezvoltarea prin completarea investițiilor derulate până în prezent în secția de chirurgie, prin dotarea cu robotul da Vinci Xi, una din cele mai avansate tehnologii chirurgicale existente la ora actuală în lume.
Șeful ANPC nu este de acord cu etichetele nutri-score, care arată cât de sănătoase sunt produsele pe care le cumpărăm. El dă exemplul slăninei, care spune că este consumată des în nordul țării, deși conform etichetei nu este indicată pentru sănătatea noastră.
Dr. Emilian Popovici, vicepreședintele Societății Române de Epidemiologie, atenționează că în această iarnă sunt șanse ca să ne confruntăm cu un val nou de COVID-19.
Vaccinuri care vizează cancerul ar putea fi disponibile înainte de sfârşitul deceniului. Fondatorii companiei BioNTech au declarat că au realizat reuşite majore în această direcție.