Zilele trecute, ministrul Transporturilor Ioan Rus spunea, făcând o glumă sinistră, că „primarului ungur de la Cluj i-a dat un microbuz cu defecţiuni la frânare“. La o zi după gafa acestuia, un alt ministru a gafat monumental. Titularul de la Educaţie, Remus Pricopie, crede că Remus şi Romulus au fost crescuţi de o vulpe.
După ce săptămâna trecută trei miniştri au adus la Cluj şapte microbuze, luni a venit şi ministrul Sănătăţii Nicolae Bănicioiu pentru a împărţi mai multe ambulanţe, care vor ajunge în câteva judeţe din ţară, printre care Vaslui sau Călăraşi. Bănicioiu a fost însoţit de ministrul pentru Dialog Social Aurelia Cristea. Ministrul Sănătăţii a susţinut, printre altele, că una din priorităţile sale este Spitalul Regional de Urgenţă.
Un sondaj realizat recent relevă preferinţele românilor pentru funcţia de prim-ministru, în funcţie de câştigătorul alegerilor prezidenţiale. Rezultatele sunt cu atat mai interesante cu cât ele diferă de la un preşedinte la altul.
Președintele executiv ACL Cluj Mihai Seplecan îi atrage atenția prefectului Gheorghe Vușcan „să respecte litera chiar dacă pe colegii domniei sale, legea îi cam încurcă”, întrucât „cei de la PSD sunt specialiști în interpretarea legilor în propriul lor interes”.
Inițiativa Comisiei Europene de a organiza un târg tradițional în Capitală este o modalitate de a arăta bucureștenilor locul de unde vin produsele agricole și efortul făcut de fermierii români pentru obținerea acestora, consideră ministrul Agriculturii, Daniel Constantin.
Opoziţia de la Cluj „taxează“ declaraţia lui Ioan Rus de zilele trecute, de la împărţirea microbuzelor şcolare: „La primarul ungur i-am dat cu defecţiuni la partea de frânare”. Gluma îl reprezintă pe ministrul Transporturilor, subliniază reprezentanţii ACL.
Partidul Naţional Liberal Cluj atrage atenţia, după declaraţiile lui Radu Mazăre, asupra pericolului în care poate cădea România, în cazul în care Victor Ponta ajunge preşedintele României.