Au fost aleși noii judecători ai Curții Constituționale. Clujenii Cristi Danileț și Peter Eckstein nu au obținut fucția de judecător CCR, fiindcă au primit prea puține voturi.
Emil Boc și primarul Sectorului 1, Clotilde Armand (USR), au participat, sâmbătă, la conferinţa privind Viitorul Europei de la Strasbourg. Clotilde Armand s-a fotografiat cu edilul clujean și a readus în discuție scurta guvernare PNL-USR.
Fostul președinte al PMP, Cristian Diaconescu, încearcă „un mecanism de angrenare politică” disperat pentru a rămâne relevant pe scena politică, inclusiv la Cluj, acuză lideri ai partidului.
În următoarele luni, la Curtea Constituțională expiră mandatele a trei judecători constituționali, inclusiv cel al președintelui Valer Dorneanu. În acest context, judecătorul Cristi Danileț a afirmat că nu ar refuza propunerea.
Preşedintele Vladimir Putin a estimat marţi, 12 aprilie, că negocierile de pace cu Ucraina au ajuns într-un punct mort, transmiţând astfel un semnal că războiul pe care l-a declanşat în urmă cu aproape două luni ar putea fi de durată.
Marcel Boloş ar urma să rămână la Ministerul Proiectelor Europene, unde este interimar, iar deputatul Sabin Sărmaș ar fi favorit pentru funcția de ministru al Cercetării, Inovării şi Digitalizării.