Eugen Tomac, preşedintele Partidului Mişcarea Populară (PMP), susţine, într-un comunicat remis luni, că bilanţul celor 68 de săptămâni de guvernare USL este "cel mai întunecat cunoscut de vreun Guvern al României de după 1989", motiv pentru care el cere "demisia imediată a prim-ministrului Victor Ponta".
În premieră, spun democrat liberalii, cel care va fi candidat al PDL la preşedinţie va fi ales de toţi cei peste 300.000 de membri ai partidului. De asemenea, conducerea PDL speră ca acela care va fi ales candidatul partidului să fie şi candidatul dreptei la prezidenţialele de anul viitor.
Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă susţinută la Baia Mare, după terminarea şedinţei Colegiului Naţional Director, că unul dintre potenţialii candidaţi ai partidului la alegerile prezidenţiale ar putea fi Cătălin Predoiu.
Candidatul PDL la Preşedinţie va fi ales de toţi cei peste 300.000 de membri ai partidului, a precizat liderul PDL, Vasile Blaga, într-o conferinţă de presă după Colegiul Director, menţionând că speră ca acesta să fie şi candidatul dreptei.
Fostul premier Emil Boc susţine că Victor Ponta a dat dovadă de iresponsabilitate când a formulat acuzaţii de dosare politice la adresa lui Traian Băsescu, "fără nicio dovadă elementară", adăugând că şeful Executivului este "invidios" pe preşedinte pentru că "are reacţii umane la situaţii umane".
Deputatul PDL Elena Udrea a declarat, sâmbătă, la Baia Mare, că se gândeşte ca în interiorul PDL să se ia decizia de a iniţia o construcţie politică de centru dreapta care să aibă un singur candidat la Preşedinţie, susţinând că şi PNL ar putea face parte din construcţia respectivă.