Politică

Azi în Parlament - Adrian Gurzău la adresa lui Ponta: „Dă ordine și dispare”

Deputatul PDL de Cluj, Adrian Gurzău îl acuză pe primul-ministru Victor Ponta - în ceea ce priveşte situaţia României, din cauza ninsorilor din ultimele zile - că „trece pe la Guvern, din când în când să vadă cum stau lucrurile” şi că nu respectă munca fizică, pentru el fiind ”înjositor să dea cu lopata”, singurul exempul pe care îl poate da cetăţenilor fiind cel al hoţiei şi falsificării.

Politică

Cum guvernează Ponta de la televizor?

După ce săptămâna trecută anunţa la televizor că victimele accidentului aviatic din Apuseni au fost găsite şi „sunt bine“, ieri, premierul Victor Ponta gestiona, tot de la televizor, şi problema înzăpezirii şi a codului roşu.





Politică

Corina Creţu (PSD): Bruxelles e a doua capitală a României şi acolo ne trebuie trebuie oameni pregătiţi

Europarlamentarul Corina Creţu, vicepreşedinte al PSD, a declarat vineri, la Cluj, că Bruxelles este, într-un fel, a doua capitală a României având în vedere că acolo se elaborează aproximativ 70% din legislaţia care se aplică în ţara noastră, iar de aceea e important ca în campania electorală pentru Parlamentul European să se depăşească disputele interne, iar cei care vor fi aleşi să fie oameni foarte pregătiţi.

Politică

Elena Uioreanu vrea o lege proprie pentru Salvamont

Deputatul clujean Elena Uioreanu vrea o lege proprie pentru Serviciul Public Salvamont pentru că acesta nu răspunde nimănui din punct de vedere al acţiunii și de aceea a fost ultima instituție anunțată în cazul accidentului aviatic din Apuseni

Ultimele Stiri
abonare newsletter