Emil Boc consideră că eliberarea din funcţii a opt consilieri prezidenţiali şi înscrierea unora dintre aceştia în PMP este "un demers sănătos", fiind vorba despre oameni politici care s-au "validat" în viaţa publică.
Partidul Mișcarea Populară a fost înregistrat azi în Registrul partidelor politice, prin decizia definitivă a Curții de Apel București, după numeroase amânări.
Europarlamentarul Monica Macovei îi cere lui Ponta să amâne intrarea în vigoare a noilor coduri, să dea curs solicitărilor magistraților și să nu arunce justiția penală în aer de la 1 februarie 2014.
Mai mult de jumătate dintre români consideră că România se îndreaptă într-o direcție greșită, potrivit unui sondaj realizat în ianuarie 2014 de INSCOP Research.
Curtea de Apel Bucureşti (CAB) se pronunţă astăzi în cazul apelului privind înregistrarea Partidului Mişcarea Populară, admisă de Tribunalul Bucureşti pe data de 16 septembrie 2013.
Fostul consilier prezidenţial Daniel Funeriu a scris, marţi, pe pagina de Facebook, că se înscrie în Partidul Mişcarea Populară pentru a-l creşte şi a-l face puternic şi că va cere încrederea colegilor pentru a reprezenta PMP în Parlamentul European.
Deputatul PSD de Cluj Aurelia Cristea cere impunerea, de către Guvern, unor măsuri suplimentare de sprijin financiar, din partea băncilor, pentru mediul de afaceri din România.