Unii directori din Compania de Drumuri şi Autostrăzi au case mai mari decât palatul Versailles, deşi au lucrat toată viaţa la stat, şi au semnat contracte a căror valoare a crescut de zece ori, bazate pe „caiete de sarcini mănuşă, pentru anumite firme”, potrivit unui director suspendat din companie.
Aeroportul Internațional Avram Iancu din Cluj-Napoca a fost clasat de Airports Council International - Europe pe locul trei în topul european al aeroporturilor care au înregistrat cea mai mare creștere a traficului aerian în primul semestru al anului 2015, la categoria celor care au avut sub 5 milioane de pasageri.
Wizz Air anunţă atingerea unui număr istoric de pasageri pe aeroportul din Cluj, 5.000.000. Compania a iniţiat în 2007 operaţiunile din Cluj, iar în prezent operează zboruri pe 25 de rute de la baza din Cluj, deservite de patru aeronave moderne Airbus A320.
Creşterea traficului, lipsa locurilor de parcare pentru aeronave şi lipsa investiţiilor în infrastructura aeroportuară nasc situaţii care nu fac cinste Aeroportului Internaţional Cluj, considerat al doilea din ţară după Otopeni. Reprezentanţii instituţiei recunosc că din cauza lipsei locurilor de parcare au fost nevoiţi să parcheze aeronave în iarbă. Consiliul Judeţean Cluj, în subordinea căruia se află aeroportul, promite că se va implica şi va investi în modernizarea acestuia.
Cazarea într-un cămin studențesc din marile centre universitare ale țării variază între 100 de lei de persoană pe lună (în Timișoara) și 500 de lei de persoană pe lună (în Iași) potrivit datelor Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR). Ca alternativă, Imobiliare.ro prezintă o analiză asupra evoluției chiriilor în marile orașe, luând totodată în calcul costurile aferente pentru împărțirea unei camere între doi studenți – soluție echivalentă cu cea a cazării la cămin.
Politicienii trebuie să ţină cont de părerile specialiştilor când iau decizii politice, declară fostul premier Emil Boc, potrivit căruia avertizările guvernatorului BNR, Mugur Isărescu, trebuie ascultate, existând în caz contrar riscul întoarcerii la o criză precum cea din 2009-2010.
Municipiul Cluj-Napoca și-a consolidat poziția de oraș cu cele mai scumpe apartamente, la sfârșitul lunii iulie proprietarii cerând, în medie, cu 4.000 de euro mai mult decât pentru locuințele din Capitală, conform studiului realizat de un portal imobiliar.
Pentru a-și extinde canalele de vânzare, managerii companiei Rocast au lansat un magazin online pentru care au ales platforma SeniorE-commerce. În doar trei luni de funcţionare, compania a reuşit să crească cu 10% vânzările către persoanele fizice.