Guvernul a avizat noi reguli pentru înmormântări şi pentru firmele de pompe funebre. Noile reguli vor fi aplicate de la sfârşitul lunii noiembrie. Schimbările, spun cei care lucrează în domeniul pompelor funebre, deservesc anumite interese financiare ale unor persoane. Va creşte preţul unei înmormântări?
Compania de construcţii Luca Prest va investi 7,5 milioane euro în ansamblul rezidenţial Grand Hill Residence din Cluj-Napoca, mizând pe cererea în creştere pentru locuinţe în oraş, pe fondul dezvoltării pieţei locale a muncii.
Vicepremierul Vasile Dîncu a declarat marți, la Carei, că locuințele ANL pentru tineri nu se mai vând, statul având nevoie de o rezervă de locuințe sociale și pentru urgențe.
Fondurile structurale care intră în România „se întorc afară, pentru că utilajele de care avem nevoie ca să facem proiectele nu le producem noi”, iar proporţia scurgerii externe este de 60%, a declarat vineri, la Bucureşti, europarlamentarul român Cătălin Ivan.
Universitatea Babeş-Bolyai cu sprijinul companiei NTT DATA România înfiinţează la Cluj-Napoca un Program Postuniversitar de Pregătire şi Formare Profesională în Informatică.
Preţul maxim al poliţei de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto (RCA) pentru un camion cu masa peste 16 tone va fi de 7.534 lei, sub nivelul de referinţă anunţat săptămâna trecută de transportatori.