Oraşul Lac-Megantic din provincia canadiană Quebec a fost evacuat, sâmbătă, după ce un tren de marfă care transporta combustibil a deraiat şi a luat foc, au declarat surse oficiale pentru ABC News.
Solistul trupei Aerosmith, Steven Tyler, îşi pregăteşte lansarea unui mult-aşteptat album solo pe care se află şi compoziţii realizate alături de Johnny Depp, conform Billboard.com.
Pink şi-a scos fiica de doar 2 ani pe scenă, pentru a o prezenta publicului, cu ocazia unui concert desfăşurat în această săptămână, în Australia, conform starpulse.com.
Femeia acuzată că a provocat explozia dintr-un bloc din localitatea clujeană Floreşti şi arestată pentru distrugere a fost condamnată, în anii '80, după ce şi-ar fi ucis copilul nou-născut, potrivit unor surse judiciare.
Liderul sindicatului de la Mechel Câmpia Turzii, Ioan Pascu, a declarat, vineri, la finalul unei întâlniri de peste două ore desfăşurate la sediul combinatului, că nu există dorinţă din partea conducerii combinatului ca activitatea să fie continuată.
Un cutremur cu magnitudinea de 6,4 grade s-a produs sâmbătă în largul coastelor vestice ale insulei indoneziene Sumatra, dar nicio alertă de tsunami nu a fost emisă, a anunţat institutul american de geofizică USGS.