Directorul general de la Gabriel Resources, Jonathan Henry, a declarat, miercuri, că firma canadiană va da în judecată Guvernul român, cerându-i 4 miliarde de dolari, în cazul în care, săptămâna viitoare, Parlamentul va adopta o lege care va pune capăt proiectului minier de la Roşia Montană, transmite publicaţia The Globe and Mail.
Primăria municipiului Cluj-Napoca informează clujenii asupra faptului s-au modificat regulile de circulaţie în două dintre intersecţiile din oraş. Este vorba despre intersecţia străzilor Mălinului şi Alverna şi intersecţia străzilor Siretului şi Mureşului, unde vor fi montate indicatoare rutiere „Cedează trecerea”.
Elevele de la Colegiul Tehnic Napoca au realizat, în doar câteva ore, rochii din materiale reciclabile, precum hârtie, saci menajeri şi pungi din plastic.
Clădirea în care a funcţionat vechea centrală termică a Colegiului Tehnic Napoca a fost transformată într-un modern atelier de practică vestimentară pentru elevii liceului. Investiţia a costat 300.000 lei.
Casa Albă a adus marţi un omagiu celor patru americani ucişi în atentatul comis la Bengazi (Libia) în urmă cu un an, într-un mesaj care subliniază totodată asupra măsurilor de securitate adoptate pentru miercuri, cu ocazia marcării a 12 ani de la atacurile de la 11 septembrie.
Vineri relicvariul conținând un os din încheietura mâinii drepte a Sfintei Rita va ajunge la Turda, la biserica Sfinții Apostoli Petru și Pavel - biserica albastrã din Oprișani cum mai este ea cunoscută.
Mai bine de 1700 de locuri de muncă vacante sunt înregistrate în acest moment în evidenţele pe județul Cluj ale Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM).