Deputatul PC Cornelia Negruţ susţine includerea în nomenclatorul de meserii a "expertului" fengh shui, ea afirmând că activitatea acestuia, "bazându-se pe teoria elementelor pământ, metal, apă, lemn, foc şi pe principiile yin şi yang", vizează ameliorarea sănătăţii şi comportamentului persoanelor.
Institutul de Arheologie şi Istoria Artei al Academiei Române, filiala Cluj, va începe un proiect de scanare cu tehnologie NASA a graniţei Imperiului Roman - Limes - de pe teritoriul României, demersul făcând parte din procedura de introducere a zonei respective în patrimoniul UNESCO.
Doi bărbaţi care au provocat un scandal pe strada Colonia Nouă din comuna Floreşti, judeţul Cluj au fost reţinuţi pentru 24 ore de poliţiştii clujeni pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice.
Horea Uioreanu era avertizat că este filat chiar de către mama subofiţerului SRI, Anca Albu. Potrivit unor surse judiciare, în alte situaţii, Uioreanu primea informaţiile de la fostul subprefect de Cluj, care ar fi avut o relaţie amoroasă cu agenta de la Serviciul Român de Informaţii.
Forum Group, în parteneriat cu Turda Salina Durgău, Asociația Eco-Energy și Agenția de Consultanță în Afaceri Română (ACAR) au lansat proiectul 'Workcall', în valoare de 9 milioane de lei, destinat formării profesionale în meserii asociate turismului balneo-climateric.
La cererea publicului vizitator expoziția "Rembrandt. Apogeul artei gravurii" se prelungește cu două săptămâni, până pe data de 22 iunie. Expoziția prezintă 273 de capodopere Rembrandt van Rijn, restaurate de către Amand Durand, fiind considerată una dintre cele mai de success expoziții organizate la Cluj în ultimii 25 de ani.
Vremea continuă să fie foarte caldă şi luni, în ultima zi a weekendului prelungit, când temperaturile vor ajunge în unele locuri şi la 33 de grade Celsius.