Asociaţia Naţională a Salvatorilor Montani a anunţat, sâmbătă seară, că o avalanşă produsă la Bâlea Lac în cursul după amiezii a surprins patru salvamontişti, iar trei dintre ei au fost prinşi sub zăpadă. Doi au reuşit să iasă singuri de sub omăt, reperându-l şi scoţându-l, apoi, şi pe colegul lor.
Judecătorul Sergio Mattarella a obţinut sâmbătă 505 voturi din partea marilor electori, suficiente pentru a devenit preşedintele Italiei, potrivit numărătorii voturilor care încă nu s-a încheiat în Parlament.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis ca Adriean Videanu, Dorin şi Alin Cocoş, Alina Bica şi fostul ei consilier Florentin Mihăilescu să fie arestaţi. Decizia a fost luată în dosarul disjuns din cel al despăgubirii ilegale de la ANRP al Alinei Bica şi nu este definitivă, putând fi contestată, anunţă Mediafax.
Cluj-Napoca, oraşul - Capitală Europeană a Tineretului în 2015, este promovat la Târgul Internaţional de Turism de la Madrid, unul dintre cele mai importante evenimente de acest gen din lume, aflat la a 35-a ediţie.
Conducerea Primăriei Cluj-Napoca spune că de doi ani se chinuie să treacă în proprietarea sa trei străzi din municipiu ca să le poată asfalta. Lucrurile s-ar fi împotmolit la Ministerul Transporturilor.