Actualitate

Cine este potrivit pentru meseria de poliţist? - GALERIE FOTO

Purtătorul de cuvânt al Şcolii de Poliţie "Septimiu Mureşan" Cluj, Popa Alice
Zeci de tineri au luat cu asalt sediul Şcolii de Poliţie din Cluj pentru a descoperi dacă sunt potriviţi pentru meseria de poliţist. În ajutor le-au sărit viitorii poliţişti care urmează cursurile acestei şcoli, explicându-le ce calităţi ai nevoie pentru a fi un bun om al legii.

Actualitate

Oleleu explică pierderea banilor europeni pentru transportul intermodal

La mai bine de trei săptămâni de la pierderea posibilităţii finanţării transportului intermodal vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Ioan Oleleu, explică de ce a refuzat să semneze cererea de finanţare. El susţine că documentaţia nu era completă şi că s-ar fi cheltuit „sume exorbitante” pe exproprieri, bani pe care Consiliul Judeţean Cluj nu îi are.



Actualitate

CFR Călători preia traficul de pasageri RegioTrans

CFR Călători a preluat, miercuri, traficul de pasageri RegioTrans, companie privată ale cărei trenuri au fost suspendate de către Autoritatea de Siguranţă Feroviară Română în urma descoperirii unor nereguli la aproape 30 de automotoare.



Actualitate

Horia Georgescu a fost arestat pentru 30 de zile

Fostul şef al ANI, Horia Georgescu
Horia Georgescu a fost arestat pentru 30 de zile, în dosarul în care este acuzat că, alături de alţi foşti membri ai comisiei pentru stabilirea despăgubirilor din ANRP, a aprobat despăgubiri pentru imobile supraevaluate cu aproximativ 75 de milioane de euro, a decis instanţa supremă.

Ultimele Stiri
abonare newsletter