Horoscop

Am intrat în Anul Iepurelui de Apă, după zodiacul chinezesc. Zodiile cele mai norocoase în 2023

Anul Nou Chinezesc începe pe 22 ianuarie 2023, când chinezii din întreaga lume sărbătoresc intrarea în Anul Iepurelui de Apă, şi care se va încheia, conform calendarului chinezesc, pe 9 februarie 2024.

sursă foto https://chinesenewyear.net/zodiac/rabbit/ sursă foto https://chinesenewyear.net/zodiac/rabbit/

 

Festivităţile din China dedicate Anului Nou Chinezesc au început în seara zilei de 21 ianuarie. Ca sărbătoare legală, chinezii vor avea şapte zile libere nelucrătoare în perioada 21-27 ianuarie 2023.


Data Anului Nou Chinezesc se schimbă în fiecare an, dar se încadrează întotdeauna între 21 ianuarie şi 20 februarie. Potrivit calendarului chinezesc, Anul Nou începe în a doua Lună Nouă de după solstiţiul de iarnă. Începuturile acestei forme de măsurare a timpului datează din secolul 14 î.Hr, iar legenda îl desemnează ca inventator, în anul 2637 î.Hr., pe împăratul Huangdi. Calendarul se bazează pe observaţii astronomice exacte ale fazelor Lunii.

Explicaţia folosirii numelui unor animale pentru desemnarea fiecărui an are la bază o legendă. Se spune că, înainte de a părăsi pământul, Budha a chemat la el toate animalele pentru a-şi lua rămas bun de la ele. Doar 12 animale şi-au făcut apariţia: şobolanul, boul, tigrul, iepurele, dragonul, şarpele, calul, capra, maimuţa, cocoşul, câinele şi mistreţul, iar, în semn de recunoştinţă, Budha a decis ca fiecare an ce urmează să primească numele unui animal. Fiecărui semn i se asociază, pe rând, şi unul dintre elemente fundamentale ale universului: lemnul, focul, pământul, metalul, apa. Un tur complet al calendarului înseamnă cinci cicluri a câte 12 ani, adică 60 de ani, potrivit site-ului www.chinesenewyear.net.


Conform calendarului chinez, Anul Iepurelui a mai fost în 1903, 1915, 1927, 1939, 1951, 1963, 1975, 1987, 1999, 2011. Următorul, după 2023, va fi în 2035.

Chinezii cred că animalul care guvernează anul de naştere are o puternică influenţă asupra persoanei respective. Cei născuţi în Anul Iepurelui, an al păcii şi al longevităţii, sunt vigilenţi, loiali, responsabili, amabili. Zodiile cele mai norocoase în 2023 sunt în primul rând cele ale boului, ale tigrului şi ale şarpelui, urmate de cele ale câinelui, ale calului, ale caprei şi ale porcului. Cei născuţi în anii cocoşului şi maimuţei vor trebui să muncească din greu pentru a face progrese, potrivit www.chinahighlights.com.


China fiind un stat multinaţional, fiecare naţionalitate are tradiţii diferite în legătură cu Anul Nou. Cu toate acestea, pentru toate naţionalităţile, masa din seara de Revelion, numită "Masa Reîntregirii", reprezintă un moment important pentru fiecare familie. Indiferent unde se află, toţi membrii familiei încearcă să se întoarcă la casa părintească pentru a servi împreună ultima masă a anului. Există consemnări istorice potrivit cărora chiar şi cei pedepsiţi cu închisoare erau eliberaţi pentru noaptea de Revelion, pentru a fi alături de familie. Cina reuniunii, cea mai importantă masă a anului, are loc în seara zilei în care vechiul an se încheie. Cel mai important fel de mâncare este colţunaşul. Familia va rămâne până târziu şi va aştepta Anul Nou. Miezul nopţii este marcat de sute de focuri de artificii.

În prima zi a noului an, oamenii se îmbracă cu haine noi, fac vizite rudelor şi prietenilor sau primesc invitaţi. Ei îşi adresează reciproc urarea "Xin Nian Hao!" ("La Mulţi Ani!"). După aceea, oaspeţii sunt invitaţi să servească bomboane, fructe şi ceai.


Chinezii consideră că ceea ce fac la începutul unui nou an le va influenţa norocul în anul care începe. A sta treaz în ajun (21 ianuarie) şi a spune cuvinte de apreciere familiei/prietenilor, după ce ceasul bate miezul nopţii; dăruirea de pachete roşii copiilor şi bătrânilor pentru alungarea ghinionului (demon Nian); decorarea casei cu pomi de kumquat (care simbolizează bogăţia şi norocul); purtarea culorii norocoase şi consumul de alimente norocoase, cum ar fi găluştele de orez (unitate familială), alunele prăjite acoperite cu făină (vitalitate), fursecurile cu nuci (fericire) etc. sunt modalităţi populare de a asigura aducerea norocului în noul an. Mulţi copii chinezi poartă pălării sau pantofi cu imaginea animalului corespunzător noului an, pentru a avea noroc, potrivit www.chinahighlights.com.

La chinezi, Anul Nou, sărbătorit cu mare fast, se celebrează printr-o suită de sărbători, foarte importantă fiind "Sărbătoarea Primăverii" - o zi de mulţumire şi recunoştinţă pentru lucrurile bune primite în anul care s-a încheiat. Perioada de manifestări, cuprinde diverse activităţi şi tradiţii specifice pentru fiecare zi, şi se încheie cu "Sărbătoarea Lampioanelor", pe 5 februarie 2023.


Printre oameni celebri născuţi în Anii Iepurelui, se numără: Albert Einstein, David Rockefeller, Ingrid Bergman, Anthony Quinn, Frank Sinatra, Harry Belafonte, Gabriel García Márquez, Peter Falk, Roger Moore, Francis Ford Coppola, Judy Collins, Ralph Lauren, Tina Turner, Chris Rea, Kurt Vogel Russell, Bonnie Tyler, Anjelica Huston, Robin Williams, Sting, Eva Longoria, Günter Grass, Quentin Tarantino, Johnny Depp, Whitney Houston, Angelina Jolie, Michael Jordan, Brad Pitt, Karen Gillan, Sarah Gadon, Lionell Messi, David Beckham etc.

CITEȘTE ȘI:

Cea mai darnică zodie dintre toate semnele zodiacale. Îți oferă și Luna de pe cer

Nativul care transmite energie negativă. Care este pesimistul zodiacului

Zodiacul iubirii la Berbec. Care sunt zodiile compatibile cu această zodie

Ultimele Stiri
abonare newsletter