Jocurile Olimpice de vară de la Paris vor debuta oficial vineri seara, cu o ceremonie de deschidere inedită, desfăşurată în premieră în afara unui stadion, pe fluviul Sena.
Un val de incendii provocate intenționat a aruncat Franța în haos chiar în ziua deschiderii Jocurilor Olimpice de la Paris. Rețeaua feroviară a țării a fost ținta unor acte coordonate de sabotaj, care au dat peste cap circulația trenurilor și au provocat îngrijorare în rândul autorităților.
Aseară, Joe Biden s-a adresat națiunii din Biroul Oval pentru prima dată de când a renunțat la candidatura sa. A spus că a decis să renunțe la ambiția personală pentru a salva democrația.
Kimberly Cheatle, directoarea Serviciului Secret al Statelor Unite, și-a anunțat demisia în contextul investigațiilor privind tentativa de asasinare a fostului președinte Donald Trump. Incidentul șocant a avut loc la un miting electoral în Pennsylvania la începutul acestei luni.
O instanţă din Rusia a condamnat-o pe jurnalista Alsu Kurmaşeva, cu dublă cetăţenie - rusă şi americană - la şase ani şi jumătate de închisoare pentru răspândirea de informaţii false despre armata rusă
Un înalt diplomat român aflat la Moscova este acuzat de Japonia că face jocurile Rusiei. Liliana Burda a vizitat Kurilele, revendicate de Tokyo, dar aflate sub controlul regimului de la Kremlin, potrivit Defapt.ro