Votul anticipat pentru alegerile americane de la mijlocul mandatului a început, luni, în Texas. Alegătorii sunt chemați să decidă cine îi va reprezenta în Senat și cine va ocupa funcția de guvernator al statului.
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, nu ar participa la discuțiile propuse, întrucât liderul Rusiei urmărește să negocieze o încheiere a conflictului care să fie în favoarea Moscovei.
Opt cetățeni români au fost arestați în Toscana, după o tentativă de jaf la o companie de prelucrare a aurului din Ponticino. Atacatorii au incendiat două mașini și au doborât un copac pe șosea pentru a întârzia intervenția autorităților.
Extrema dreaptă și stânga din Germania și-au unit voturile în parlamentul landului Saxonia-Anhalt și au adoptat o moțiune prin care cer oprirea sprijinului militar și financiar pentru Ucraina, precum și ridicarea sancțiunilor împotriva Rusiei.
UE a deschis noi capitole de negociere cu Ucraina și Republica Moldova. Potrivit comisarului european pentru Extindere, Marta Kos, Chișinăul ar putea finaliza negocierile de aderare în 2028.