Externe

Până la 20.000 de mercenari Wagner și luptători sirieni, aduși în Ucraina să lupte de partea Rusiei: „Va fi mai rău decât Bucha”

Între 10.000 şi 20.000 de mercenari ai companiei paramilitare ruse Wagner sau luptători sirieni şi libieni luptă în prezent alături de forţele ruse în Ucraina, a afirmat marţi un responsabil european, scrie AFP.

Până la 20.000 de mercenari Wagner și luptători sirieni sau libieni luptă în Ucraina, de partea Rusiei: „Va fi mai rău decât Bucha”

 

 


Aceşti indivizi „nu au vehicule sau arme grele” şi intervin pentru a întări trupele ruse, le-a declarat responsabilul unor jurnalişti la Washington, sub protecţia anonimatului.

 


Responsabilul a spus că a constatat „transferuri, din zone precum Siria şi Libia, către zona Donbas”, unde Moscova a lansat o nouă fază a atacului său.

 


Citiți știrile monitorulcj.ro și pe Google News
 

 

Totuşi, potrivit acestuia, este dificil de estimat cu exactitate câţi dintre aceşti „10.000 până la 20.000” de indivizi sunt din grupul privat Wagner şi câţi sunt luptători din Libia sau Siria.


La sfârşitul lunii martie, Ministerul britanic al Apărării a indicat că „peste 1.000 de mercenari” ai companiei Wagner, printre care responsabili ai organizaţiei, urmau să fie desfăşuraţi în estul Ucrainei pentru „a efectua operaţiuni de luptă”.

Cunoscuţi ca fiind apropiaţi de preşedintele Vladimir Putin, grupul Wagner şi paramilitarii săi sunt suspectaţi de comiterea de abuzuri în Mali, Libia şi chiar Siria.


„Teama mea este că va fi chiar mai rău decât Bucha”

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat că Rusia a început luni o ofensivă majoră în această zonă, un nou obiectiv strategic pentru forţele ruse, după retragerea acestora din regiunea Kiev. O parte din acest teritoriu ucrainean se află deja în mâinile forţelor separatiste pro-ruse din 2014.

Efectuând această nouă ofensivă, trupele ruse vor controla, probabil în „patru până la şase luni”, regiunea Lugansk, o parte din Donbass şi un mic pod terestru în regiunea Zaporijia, a estimat oficialul european la Washington.

El a spus că se aşteaptă la „distrugerea totală” a oraşului Mariupol, un port strategic la Marea Azov, asediat încă de la începutul lunii martie de trupele ruse. „Teama mea este că va fi chiar mai rău decât Bucha”, un oraş ucrainean în care armata rusă este acuzată că a masacrat civili, a subliniat el.

Responsabilul a mai prezis o posibilă încheiere a negocierilor dintre ruşi şi ucraineni în „toamna anului 2022”, care ar face posibilă găsirea unei soluţii la conflict înainte de iarnă.

Foto: indusscrolls.com

CITEȘTE ȘI:

Ucraina a primit avioane de luptă și piese de schimb pentru a-și consolida forțele aeriene

Britanic din armata Ucrainei, capturat de ruși. Mama sa cere să fie eliberat: „Deja a fost bătut”

Ultimele Stiri
abonare newsletter