Externe
Trump lasă în suspans angajamentul față de apărarea colectivă a țărilor NATO
Trump consideră interpretabil articolul 5 al Tratatului NATO privind apărarea colectivă: „Depinde ce definiție îi dați"! Nu este prima dată când Trump ridică semne de întrebare cu privire la modul în care Statele Unite ar respecta principiul „Toți pentru unul”, care stă la baza doctrinei de apărare a NATO.

Președintele Donald Trump a refuzat marți să confirme dacă va respecta Articolul 5 al NATO, care obligă membrii să se apere reciproc. A declarat că „depinde ce definiție îi dați" acestui principiu fundamental al Alianței.
Întrebat la bordul Air Force One, în drum spre summitul NATO de la Haga, Trump a evitat să se angajeze clar: „Sunt mai multe moduri de a interpreta articolul 5. Sunt angajat să salvez vieți și securitatea și vă voi da o definiție exactă când ajung la summit".
Declarația vine în contextul în care majoritatea statelor NATO au acceptat cererea americană de a-și crește bugetele de apărare la 5% din PIB până în 2035 - o creștere masivă față de actuala țintă de 2%, pe care doar 23 din cele 32 de state o îndeplinesc.
Articolul 5 din Tratatul NATO, pus sub semnul întrebării de Trump înaintea summitul-ui de la Haga
Noua țintă prevede 3,5% din PIB strict pentru apărare, plus încă 1,5% pentru investiții conexe precum infrastructura și apărarea cibernetică. Trump a amenințat anterior că Statele Unite nu vor apăra „rău-platnicii" care nu își îndeplinesc obligațiile financiare.
CITEȘTE ȘI:
Trump anunță armistițiu total între Israel și Iran, în timp ce atacurile continuă: „Războiul de 12 zile s-a încheiat”
Spania a obținut o excepție și s-a angajat să aloce doar 2,1% din PIB pentru apărare. Premierul socialist Pedro Sanchez a calificat ținta de 5% drept „disproporționată, nenecesară" și incompatibilă cu prestațiile sociale. Trump a criticat dur această poziție, spunând că Spania „a devenit o problemă", conform Agerpres.
Summitul de la Haga se anunță crucial pentru viitorul Alianței, în contextul războiului din Ucraina și al tensiunilor din Orientul Mijlociu, cu Articolul 5 - care a fost invocat o singură dată în istorie, după atacurile din 11 septembrie 2001 - în centrul dezbaterilor.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: