Externe

Mai mulți români au furat din Franța aparatură medicală stomatologică de aproape 5 milioane de euro

Mai mulți români care au furat din Franța aparatură medicală stomatologică de aproape 5 milioane de euro sunt căutați de DIICOT.

Perchiziții DIICOT în mai multe județe din țară. Sursă foto:arhivă DIICOT Perchiziții DIICOT în mai multe județe din țară. Sursă foto:arhivă DIICOT

 

 


Mai mulți români care au furat din Franța aparatură medicală stomatologică de 4.5  milioane de euro sunt căutați de DIICOT, procurorii efectuând 22 percheziţii domiciliare, la persoane fizice şi juridice, în judeţele Tulcea, Maramureş, Iaşi, Suceava şi Braşov. 

 

Potrivit DIICOT, acţiunea a avut loc în cadrul unei anchete efectuată de Secţiunea de cercetări din Nancy a Jandarmeriei Naţionale Franceze şi vizează fapte de furt în grup infracţional organizat, tăinuire de bunuri provenind din furt în grup infracţional organizat, participare la o asociaţie de răufăcători în vederea săvârşirii unei infracţiuni, scrie Agerpres.ro

Cercetările, efectuate cu sprijinul Oficiului Central de Luptă împotriva Delincvenţei Itinerante, vizează membrii unui grup organizat de criminalitate itinerantă specializat în comiterea de furturi de aparatură stomatologică, pe teritoriul Franţei.

Autorităţile franceze au formulat 15 ordine europene de anchetă, din aceste activităţi de cooperare rezultând faptul că membrii grupului (alcătuit din cetăţeni români), în perioada aprilie 2022 - noiembrie 2023, au săvârşit 19 infracţiuni de furt, pe întreg teritoriul Franţei, fiind sustrase peste 3.000 de bunuri din societăţi care fabrică sau comercializează aparatură medicală stomatologică.


 

Prejudiciul total cauzat este de aproximativ 4.500.000 de euro

 

În urma activităţilor desfăşurate au fost depistate opt persoane faţă de care autorităţile franceze au emis mandate de arestare europene. Faţă de cei opt membri ai grupului, procurorii parchetelor de pe lângă curţile de apel competente au dispus măsura reţinerii.

În urma percheziţiilor, au fost identificate şi ridicate aparate şi instrumente medicale stomatologice despre care există bănuiala că fac parte din echipamentele sustrase de pe teritoriul Franţei (aparatură stomatologică şi accesorii pentru aceasta - scanere intraorale, implantoare, sisteme de magnificaţie, seringi electronice), suma de 16.500 euro, mai multe telefoane mobile, înscrisuri, 106 cartuşe cu glonţ de 9 mm, precum şi alte mijloace de probă.

De asemenea, au fost ridicate o replică armă, un pistol neletal, o armă lungă letală (toate suspuse regimului autorizării) deţinute ilegal. Activităţile de cooperare internaţională au fost realizate cu suportul EUROJUST şi EUROPOL, la acţiune participând şi anchetatori francezi şi ofiţeri de legătură ai Jandarmeriei Naţionale Franceze din cadrul Ambasadei Franţei la Bucureşti. Acţiunea a beneficiat de sprijinul poliţiştilor de investigaţii criminale, criminalişti şi cei ai serviciilor pentru acţiuni speciale din cadrul Inspectoratelor de Poliţie Judeţene Tulcea, Iaşi, Suceava, Maramureş şi Braşov. 


Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Bărbat prins de DIICOT în flagrant de vânzare de droguri, în Cluj. Polițiștii i-au percheziționat și casa. VIDEO

Ultimele Stiri
abonare newsletter