Educație

Burse mai mari pentru anul școlar 2020-2021. Ce burse vor avea elevii din Cluj în semestrul II?

Bursele școlare pentru elevii din învățământul preuniversitar de stat din județul Cluj au fost majorate. Ce burse vor primii elevi în semestrul II?

 

 


Un proiect de hotărâre care privește acordarea unor burse mai mari pentru anul școlar 2020-2021 pentru elevii din învățământul preuniversitar clujean a fost aprobat în cadrul ședinței extraordinare a Consiliului Local, din 22 decembrie.

 


Astfel, bursele școlare ale elevilor din Cluj vor crește cu 20%.

Începând din semestrul al doilea al anului școlar 2020-2021, bursele de performanță vor crește la 150 lei, bursele de merit la 120 lei, cele de studiu la 110 lei, iar bursele sociale vor fi de 100 de lei.


Peste 12 mii de burse de performanță și doar 4 mii de burse sociale în Cluj

În acest an școlar, un număr de 17.660 de burse au fost aprobate pentru semestrul I. Bursele de performanță sunt de aproape 3 ori mai multe decât cele sociale:

Burse de performanță – 12.772 în valoare de 130 lei
Burse de merit – 23 în valoarea de 100 lei
Burse de studiu – 381 în valoare de 80 lei
Burse sociale – 4.454 în valoare de 80 de lei


În timpul ședinței, consilierul local USR Alexandra Oană a intervenit spunând că este necesară analizarea modului în care sunt acordate bursele, având în vedere diferența atât de mare dintre numărul celor de performanță și al celor sociale. Totodată, anul școlar 2020-2021 este unul atipic și este important ca „banii să ajungă acolo unde este mai mare nevoie de ei”:

„Sprijinim inițiativa administrației de a crește cuantumul tuturor burselor școlare, mai ales că vedem că orașe cu resurse mai puține decât ale noastre, cum este Brașovul, acordă burse mai mari decât o facem noi. Însă, în același timp, fiind vorba de un an școlar atipic, cred că e necesar să analizăm modul în care acordăm aceste burse pentru ca banii să ajungă acolo unde este mai mare nevoie de ei și să aibă și cel mai mare impact. În momentul de față acordăm peste 12.000 de burse de performanță, dar doar 4.454 de burse sociale”, a spus Oană.


Bursele de performanță se acordă elevilor cu rezultate deosebite la diverse competiții școlare, care în acest an au fost anulate. Cu toate acestea, bursele de acest tip tot au fost acordate în număr foarte mare, chiar dacă există mai multe familii vulnerabile care ar putea beneficia de burse sociale mai mari.

„Sunt foarte multe familii care trebuie să facă față unor dificultăți financiare ridicate, cauzate de pandemie și trebuie să asigure copiilor dispozitive pentru buna desfășurare a orelor online. Cu toate că marea majoritate a competițiilor școlare au fost anulate, cheltuim de aproape 5 ori mai mult pentru bursele de performanță decât cele pentru ajutor social. Consider că e nevoie, evident, să stimulăm în continuare rezultatele școlare bune, dar trebuie să fim conștienți că în acest context excepțional, bursele au cel mai mare impact în familiile vulnerabile”, a adăugat consilierul.

Boc: „problema nu este bursa de performanță”

Primarul municipiului Cluj-Napoca a răspuns intervenției făcute de consilier, spunând că împărtășește aceleași gânduri legate de bursele sociale, dar problema nu ar fi acordarea prea multor burse de performanță. Edilul a menționat că numărul burselor sociale nu se poate știi din timp.

„La bursele de ajutor social nu poți știi exact câte sunt. Poate vor fi mai multe în semestrul II. Numărul va fi stabilit de către școli după îndeplinirea exigențelor prevăzute de lege. Dacă vor fi mai mulți copii care îndeplinesc exigențele prevăzute de lege pentru burse sociale vor fi mai multe decât sunt acum. Anul trecut au fost 3.924, după aceea 4.454, acolo este orizontul de lucru”, a spus Emil Boc.

Toate cele patru tipuri de burse au fost mărite cu 20%, iar dacă anul viitor resursele financiare vor fi mai mari, acestea se vor mări din nou pentru următorul an școlar sau chiar „din mers”, a adăugat Boc:

„Cuantumul este acum mărit cu 20%, crește bursa socială de la 80 de lei la 100, proporțional, cum cresc și celelalte burse. Dacă resursele financiare ne vor permite în anul viitor, vă asigur că pornind de la aceste burse sociale vom realiza o creștere a lor. Dar totul este pentru a știi cum arată bugetul anului 2021 și putem face, așa cum ați precizat dumneavoastră, din mers, corectarea cuantumului burselor pentru că numărul îl vor stabili școlile. Ce am stabilit noi nu este un buget fix, cum fac cele mai multe primării din țară, ci nelimitat la numărul de burse odată ce criteriile sunt îndeplinite. Dacă resursele bugetare ne vor permite, odată cu elaborarea bugetului pentru 2021, o să avem resursa financiară ca pentru semestrul I al anului școlar următor să majorăm bursele. Astăzi nu mă pot angaja, din nefericire, la mai multe resurse financiare pentru că nu am acoperire în prognoza pe care o am pe masă.”

Primarul a mai menționat că pentru el este foarte important cum „reușim să tragem câți mai mulți elevi din starea de jos în starea de mijloc”, ca să aibă rezultate câte mai bune. Din acest motiv, edilul susține puternic acordarea burselor de performanță.

CITEȘTE ȘI:

Peste 7.000 de profesori NU doresc să se vaccineze anti-COVID19. Există vreo șansă ca școlile să se redeschidă în ianuarie?

 

Președintele UDMR cere redeschiderea școlilor: „Nu putem pierde un an școlar, mai ales când vorbim de școala primară”

 

abonare newsletter