Educație

Toți elevii vor face cursuri online, în ziua de după alegeri. Orban: „Avem nevoie de cel puţin o zi pentru dezinfecţie”

Copiii ar putea învățat de acasă, fără excepție, în lunea de după alegerile locale.

Toți elevii vor face cursuri online, în ziua de după alegeri. Orban: „Avem nevoie de cel puţin o zi pentru dezinfecţie”

 

 


Premierul Ludovic Orban a declarat că după alegerile locale va fi nevoie de cel puţin o zi pentru a asigura dezinfecţia şi pregătirea claselor în care au fost secţii de votare, dar că deocamdată nu a fost luată o decizie la nivel naţional privind desfăşurarea online a cursurilor.

 


„Cu siguranţă va exista o decizie unitară. Am avut deja o discuţie, dar până nu luăm decizia şi cu consultarea tuturor factorilor, Autoritatea Electorală Permanentă, INSP, Ministerul Sănătăţii, nu vreau să vă dau acum un răspuns, dar cu siguranţă vor exista zile în care se va desfăşura activitatea şcolară online, nu se vor suspenda cursurile, ci se vor desfăşura online. Pentru că avem nevoie de cel puţin o zi pentru a pregăti localurile secţiilor de votare, în condiţiile în care ştiţi că multe localuri ale secţiilor de votare sunt în şcoli. De asemenea, vom avea nevoie de cel puţin o zi pentru a asigura dezinfecţia şi pregătirea claselor în care au fost secţii de votare pentru reprimirea copiilor”, a declarat Ludovic Orban, într-o conferinţă de presă.

Premierul a spus că atunci când va fi stabilit exact numărul de zile în care cursurile se vor face doar online, printr-un ordin al ministrului Educaţiei, se va anunţa public.


 

CITEȘTE ȘI


În 9 școli din Cluj, copiii fac doar cursuri online. Alte 98 de unități sunt în scenariul 2. VEZI situația la zi

 

abonare newsletter