Educație

Reguli stricte în grădinițe pe timp de pandemie

Părinții nu vor avea voie în grădinițe, iar unitățile cu program prelungit vor servi masa în sistem catering. Acestea sunt câteva dintre regulile care trebuie respectate atât de părinți cât și de copii.

 


Datorită pandemiei, unitățile de învățământ nu vor funcționa ca și în anii trecuți. Copiii vor dormi doar la distanță de un metru unul de altul și vor servi masa în sistem catering chiar dacă au posibilitatea de a prepara mâncarea în unitatea de învățământ, potrivit Ghidului pentru grădinițe în noul an școlar 2020-2021, postat marți de Ministerul Educației.



Distanțarea socială

Accesul părinților va fi interzis în unitate, copiii vor fi luați de la poarta clădirii de o persoană care va fi desemnată de director, iar la final de program se va proceda la fel. Jucăriile sau alte obiecte vor rămâne în grădiniță.
Intrarea se va face prin mai multe uși de acces, în cazul în care unitatea nu are această posibilitate, distanțarea fizică între persoane va trebui respectată în interiorul unității. În același timp va fi stabilit un interval orar pentru intrare. Se vor realiza trasee delimitate în incinta unității dar și în spațiul de joacă din curte.


Personalul unității de învățământ

Personalul unității trebuie să poarte mască de protecție pe durata interacțiunilor directe cu cei mici, la distanțe mai mici de un metru și igienizarea regulată a mâinilor este obligatorie.
Conducerea grădiniței se va asigura că există o listă de persoane de rezervă în cazul în care vor fi situații speciale de îmbolnăvire sau suspiciuni de infectare cu noul coronavirus.


Derularea activităților cu copiii

Grupa de copii va fi împărțită în subgrupe de câte 5-10 copii, educatorul asigurându-se că se respectă distanțarea socială.
Adulții care răspund de activitățile cu copiii (educatoare/profesor pentru învățământul preșcolar și alt p de personal) nu se schimbă, în măsura în care acest lucru este posibil.
După finalizarea activităților, copiii se vor igieniza individual, iar la baie vor fi marcaje pe suprafața podelei de un metru. Copiii vor merge pe rând la baie, iar educatorul va trebui să se asigure de acest lucru. Toate materialele pe care le folosesc copii vor fi igienizate.


Servirea mesei

Nu se folosesc fețe de mese, iar toată vesela va fi spălată periodic. Mesele vor fi dezinfectate înainte de a se servi masa. Între timp copii vor fi îndrumați către grupul sanitar pentru a se spăla pe mâini.
La grădinițele cu program normal de cinci ore pe zi, copiii vor veni cu pachetul de mâncare de acasă și va fi servit la fel ca și la grădinițele cu program prelungit. Părinții sunt sfătuiți să le pună produse neperisabile copiilor, care pot fi consumate la temperatura camerei.
 În cazul unităților de învățământ preșcolar cu program prelungit, personalul se va ocupa de servirea și strângerea mesei.
Grădinițele cu program prelungit pot lua măsuri pentru servirea mesei în sistem catering, chiar și în cazul în care au posibilitatea de a prepara hrana în unitate (mâncarea va fi porționată și servită în recipiente de unică folosință, cu capac).



 Programul de somn al copiilor

Pentru programul de somn sunt noi reguli care trebuie respectate atât de copii cât și de personal. Copiii vor dormi la o distanță de minim un metru unul față de celălalt. Pijamalele vor fi depozitate în saci individuali. Pijamalele se iau acasă la final de săptămână pentru a fi spălate. Nu se vor împrumuta pijamelele.
În timpul somnului, se va asigura o bună aerisire a sălii de grupă și, în acest sens, cel puțin un geam va fi deschis, în poziție rabatată.

 


CITEȘTE ȘI:

 


Epidemia de GRIPĂ face RAVAGII! Școli și grădinițe ÎNCHISE la Cluj

 

Primul cluster în domeniul educației din România va fi înființat la Cluj

 

abonare newsletter