Educație

Veste excelentă pentru părinți! Când și cum pot apela la ajutor pentru plata bonelor?

Primăria municipiului Cluj-Napoca dă undă verde acordării unui ajutor financiar familiilor pentru plata serviciilor oferite de bonă.

Veste excelentă pentru părinți! Când și în ce condiții pot apela la ajutor pentru plata bonelor?, sursă foto: Facebook Emil Boc

La sfârșitul lunii iulie 2019, administrația locală se pregătea să ofere ajutor pentru părinții copiilor care nu au mai prins locuri la creșele de stat. În așteptarea unui răspuns al Curții de Conturi, care nu a mai venit, primarul Emil Boc anunță că proiectul va merge înainte, dată fiind promulgarea Legii 35/2020, publicată în Monitorul Oficial în data de 1 aprilie 2020, cu intrare in vigoare la 31 mai 2020.

„Noi ne-am mișcat și am fost inițiatorii acelui proiect de plată a bonelor pentru cei care nu au loc la grădinițe sau la creșă. Până la urmă, am reușit să impunem acest proiect pornit de la Cluj, să-l transformăm în lege. Astăzi avem o lege prin care părinții care au copii preșcolari până la vârsta de 6 ani pot beneficia de plata unei bone raportate la veniturile pe care familia respectivă le are”, a precizat Emil Boc, într-o intervenție telefonică la un post de radio.


Cine poate apela la ajutor pentru plata bonelor din partea Primăriei Cluj-Napoca?

Toți cei care au copii preșcolari și nu au mai prins loc la creșă sau grădiniță, demonstrând că au solicitat locul respectiv și au fost refuzați, au posilibtatea să angajeze o bonă, în condițiile legii. Potrivit edilului, proiectul de hotărâre va intra în dezbaterea Consiliului Local în luna iunie, iar după data de 15 iunie, cei care sunt în asemenea situație, pot să apeleze la ajutorul susținut din bugetul local.

„Acum avem lege, s-a terminat cu Curtea de Conturi. Atât au stat cu răspunsul, până s-a adoptat o lege în Parlament. Nu am primit niciun răspuns dacă putem sau nu aplica, acum putem, pentru că legea statului român spune că autoritățile locale pot oferi acest sprijin, dacă au bani în buget. Acum avem cadru legal, nu mai trebuie să ne dea voie Curtea de Conturi”, a explicat edilul.


180 de locuri noi în creșele din Cluj-Napoca până în februarie 2021

Potrivit referatului de aprobare a metodologiei privind acordarea de ajutor financiar pentru plata bonelor – întocmită de viceprimarul Oláh Emese, în ultimul deceniu, Primăria a crescut capacitatea creșelor din Cluj-Napoca cu 692 de noi locuri, ajungându-se la un total de 1.232 locuri (o creștere cu 228% a numărului de locuri disponibile).

Primarul Emil Boc afirmă că, până în data de 31 august a.c., vor fi amenajate alte 90 de locuri noi în creșa „Cenușăreasa”, de pe strada Grigore Alexandrescu. De asemenea, până cel târziu în februarie 2021, 90 de noi locuri vor fi asigurate odată cu extinderea creșei de pe strada Meziad.


Anul trecut, în cele 16 unități de creșe existente în prezent, au fost libere 674 de locuri, pentru care au fost preluate 1.641 de dosare. Astfel, 967 de dosare au fost respinse. Cu toate acestea, spune primarul, pe parcursul anului au fost rezolvate „alte 400-500 de locuri”, astfel că deficitul real de locuri în creșele din Cluj-Napoca ar fi, de fapt, de doar circa 400-500, potrivit Serviciului Administrare Creșe.

Câți bani primesc părinții în funcție de venitul net lunar pe membru de familie?

* Până la 2.100 lei – 710 lei
* Între 2.101 și 2.500 lei – 550 lei
* Între 2.501 și 3.000 lei – 390 lei
* Între 3.001 și 3.500 lei – 250 lei


Ajutorul financiar se va acorda lunar, pentru fiecare copil de vârstă preșcolară (până la 6 ani). De asemenea, la determinarea venitului lunar se vor lua în considerare media veniturilor nete realizate de beneficiar în ultimele 6 luni anterioare solicitării dreptului la ajutorul financiar, în condițiile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare.

CITEȘTE ȘI:


Atenție mămici! Primăria Cluj-Napoca dă bani pentru plata bonelor. Ce condiții trebuie să îndepliniți?


 

Ultimele Stiri
abonare newsletter