Educație

Profesorii ameninţă cu proteste dacă Guvernul nu rezolvă problemele salariale. Liderul FSLI Cluj, Lucia Cojocaru: "Suntem nemulţumiţi de amânări"

Dascălii de la Cluj vor picheta Prefectura dacă guvernanţii nu se ţin de cuvânt în privinţa majorărilor salariale promise.

Profesorii ameninţă cu proteste dacă Guvernul nu rezolvă problemele salariale  Foto arhiva Profesorii ameninţă cu proteste dacă Guvernul nu rezolvă problemele salariale Foto arhiva

Deşi li s-au promis creşteri salariale şi vouchere de vacanţă, profesorii mai au de aşteptat pentru că cei de la putere îi mai amână puţin. 

Astfel, Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ anunţă că, din 2 octombrie, va protesta dacă Guvernul nu se angajează să soluţioneze problemele salariale ale angajaţilor din sistemul de educaţie, sindicaliştii fiind nemulţumiţi de creşterea mică a salariilor nete, începând cu 2018. La Cluj, profesorii vor picheta Prefectura în 2 octombrie, între orele 12.00 şi 14.00.


Lucia Cojocaru, liderul FSLI Cluj explică de ce sunt nemulţumişi profesorii clujeni.

“În urma întâlnirilor pe care le-am avut zilele trecute la Colegiul Naţional al Federaţiei Libere din Învăţământ la care au participat liderii din ţară am decis să începem cu protestele din data de 2 octombrie în cazul în care Guvernul nu acceptă un acord scris şi prin care să se angajeze că se vor soluţiona cât de cât problemele foarte multe din învăţământ. Membrii noştri din sindicat reclamă foarte multe nedreptăţi. Suntem foarte nemulţumiţi că în anul 2017 sumele cuvenite pe plata sentinţelor judecătoreşti nu au fost cuprinse în anul acesta bugetar.


Mai mult de atât, trebuie să recunoaştem că colegii noştri sunt nemulţumiţi de cuantumul foarte mic al creşterii salariale, al salariilor nete care vor intra de anul viitor. A rămas că în 1 ianuarie va fi o creştere de 4% net urmată în luna martie de altă creştere de 25%. Or dacă ne uităm în programul de guvernare şi la multele promisiuni care ni s-au făcut, ştim foarte bine că trebuia să fie o creştere din iulie cu 20% plus în 2018, în ianuarie, o creştere de 25%, nicidecum de 4%”, spune Lucia Cojocaru, liderul FSLI Cluj.

De asemenea, spune Cojocaru, guvernanţii au uitat şi de voucherele de vacanţă promise.Sătui de amânări, profesorii vor să picheteze Prefectura în 2 octombrie.


“Pe lângă toate aceasta ne promiteau că ne dau măcar un voucher de vacanţă dar şi acest lucru ni se promite acum doar de anul viitor. Pe de altă parte, vedem că la alte categorii sociale se dau aceste măriri.

Lumea e nemulţumită de toate aceste amânări astfel că s-a hotărât la nivel de federaţie că dacă Guvernul României a ignorat toate aceste soclicitări începem pe 2 octombrie o pichetare la nivelul prefecturilor din reşedinţele de judeţ între orele 12.00 şi 14.00 şi apoi  la Guvern în 4 şi 5 octombrie, când e Ziua Internaţională a Educaţiei”, a mai spus Lucia Cojocaru.

abonare newsletter