Educație
Definitivat 2025. Clujul are încă două medii de 10 după contestații. Promovabilitatea crește la 76,62%.
În județul Cluj, rata de promovabilitate a examenului de definitvat a crescut de la 71,96% la 76,62%, în urma contestațiilor.

În județul Cluj, rata finală de promovare a examenului național pentru definitivare în învățământ (sesiunea 2025), după soluționarea contestațiilor, este de 76,62% (în creștere cu 4,57 %, comparativ cu rezultatele inițiale – 71,96 %).
În județul Cluj, la examenul național pentru definitivare în învățământ (sesiunea 2025), în etapa de soluționare a contestațiilor, au fost depuse 107 solicitări pentru reevaluarea lucrărilor scrise.
Clujul are încă două medii de 10 la Definitivat
„7 candiați din județul Cluj au obținut nota 10 la proba scrisă a examenului național de definitivare în învățământ (1,52 %) și media 10 la examen (cu două medii de 10 mai mult față de afișarea rezultatelor inițiale).
CITEȘTE ȘI:
Definitivat 2025. Clujul a avut cinci medii de 10 și promovabilitate de 71,96%
140 de candidați au obținut medii între 9-9,99 (30,43 %), iar 205 dintre candidați au obținut medii cuprinse între 8.00 și 8,99 (44,57 %)”, a transmis Inspectoratul Școlar Județean Cluj, într-un comunicat oficial.
Peste 100 de note schimbate la definitivat în Cluj
Potrivit sursei citate, un număr de 51 de lucrări au înregistrat note mai mari, decât cele obținute în evaluarea inițială, 53 de lucrări au fost reevaluate sub nota obținută inițial, iar trei lucrări nu au înregistrat modificări, în raport cu evaluarea inițială.
În sesiunea 2025 a examenului național de definitivare în învățământ, ca urmare a etapei de soluționare a contestațiilor, au fost declarați promovați 352 de candidați, față de 331 candidați care au obținut medii între 8.00 și 10.00, conform rezultatelor afișate inițial (15 iulie 2025).
Reamintim faptul că în județul Cluj, în sesiunea 2025, au fost prezenți 467 de candidați, dintre cei 480 de candidați cu drept de participare la proba scrisă.
13 candidați au absentat, iar 7 candidat s-au retras, conform metodologiei de concurs, care permite acest lucru. Nu s-au înregistrat situații de fraudă sau tentativă de fraudă. De la nivelul județului Cluj, înspre centrele de evaluare, organizate la nivel național, au fost transmise în format digital, scanate și încărcate pe platforma specifică de evaluare, 460 de lucrări, pentru evaluare și notare.
Afișarea rezultatelor finale a avut loc astăzi, 21 iulie 2025, la centrul de examen organizat la Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” din Cluj-Napoca și pe site-ul dedicat, definitivat.edu.ro.
Minim media 8, condiție obligatorie pentru promovarea examenului de definitivat
Pentru a fi declarat promovat la examenul național de definitivare în învățământ, un candidat trebuie să obțină cel puțin media 8 (opt), calculată ca medie ponderată a notelor obținute la toate probele de examen, inclusiv la proba scrisă.
Nota la proba scrisă are o pondere de 70% în calculul mediei finale. În egală măsură, candidații admiși pentru a susține proba scrisă a examenului național de definitivare în învățământ au îndeplinit cumulativ următoarele condiții: efectuarea unui stagiu de predare în specialitate de cel puțin un an, calificativul pentru anul școlar în curs „Bine” sau „Foarte bine” și media aritmetică a notelor obținute la inspecția la clasă și la evaluarea portofoliului profesional, minimum 8 (opt).
Cadrele didactice promovate dobândesc dreptul de practică în învățământul preuniversitar, acesta fiind, de altfel, și obiectivul principal al acestui examen național. Prin dobândirea definitivării în învățământ, cadrul didactic depășește stadiul de debutant și poate intra pe o rută de profesionalizare ascendentă, având dreptul de a deveni titular în sistemul de învățământ preuniversitar și de a participa ulterior la susținerea examenelor pentru obținerea gradelor didactice.
CITEȘTE ȘI: