Educație

Program de masterat în bioinformatică la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca

UBB a iniţiat şi va începe din anul universitar 2023-2024 un nou program de master în bioinformatică.

UBB a iniţiat şi va începe din anul universitar 2023-2024 un nou program de master în bioinformatică/ Foto: Universitatea Babeș-Bolyai - Facebook UBB a iniţiat şi va începe din anul universitar 2023-2024 un nou program de master în bioinformatică/ Foto: Universitatea Babeș-Bolyai - Facebook

 

 


Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca a iniţiat şi va începe din anul universitar 2023-2024 un nou program de master în bioinformatică.

 


„Bioinformatica este unul dintre domeniile interdisciplinare cele mai dinamice la nivel internaţional, esenţial pentru dezvoltarea cercetărilor în Ştiinţele Vieţii, cu implicaţii directe în sănătate, agricultură, mediu şi industrie. UBB va oferi pregătire în domeniul Bioinformaticii applicate atât în sănătatea omului, cât şi a mediului. 

Acest program de master în limba engleză, realizat în colaborare cu Facultatea de Matematică şi Informatică va ţinti atât studenţi din ţară, cât şi de la nivel internaţional şi va pregăti viitori specialişti în analiza informatică a datelor biologice asigurând dezvoltarea unui pol de excelenţă la noi în ţară cât şi în Europa de Est”, a transmis decanul Facultății de Biologie și Geologie, prof. univ. dr. Manuela Banciu.


„Noul program, face parte din demersurile majore ale UBB, şi anume UBBMed şi InfoBioNano4Health, angrenând UBB în cele mai moderne dezvoltări academice internaţionale, în relaţie strânsă cu artificial intelligence/big data/data science/machine learning (zone deja bine reprezentate în UBB). Combinând performanţa biologiei şi a informaticii din UBB, pe fondul unor dotări de vârf cum este supercomputerul UBB, sunt convins că acest program de master va integra UBB în cele mai performante medii academice internaţionale”, a declarat rectorul UBB Cluj, prof. univ. dr. Daniel David.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Concursul GAMES of SCIENCE, organizat de UBB Cluj în colaborare cu British Council Romania. Tinerii pot câștiga premii de 2.000 de euro

Profesorul de la UBB, prins de DNA când primea mită de la studenți, este lider sindical și preda cursul de „etică și integritate academică”

Estuar de 28 – 30 de milioane de ani, descoperit pe teritoriul județului Cluj

abonare newsletter