Educație

Șefa ISJ Cluj, Marinela Marc, a plecat în Tenerife la un curs de formare profesională

Marinela Marc, inspectorul general de la Inspectoratul Școlar Cluj a anunțat, pe pagina sa de Facebook, că a plecat la un curs de formare profesională, în Tenerife.

 

„De azi particip timp de o săptămână la un curs de formare în Tenerife, având ca temă predarea digitală. Este un curs în cadrul unui proiect Erasmus + accesat de către Inspectoratul Școlar Județean Cluj, pentru școli din mediul rural, prin intermediul căruia vor fi formate, în prima etapă, cadre didactice cu funcții de conducere în învățământ, în a doua etapă cadre didactice, iar apoi alte cadre didactice și elevi din școlile implicate în proiect. Mă bucur de această experiență, alături de directorii școlilor de la Așchileu, Beliș, Țaga, Ceanu Mare și Florești, împreună cu directori de școli din Italia, Polonia, Slovacia, cu convingerea că ceea ce vom învăța aici va fi de folos comunităților noastre în perioada următoare”, a scris Marinela Marc, pe pagina sa de socializare.


Marc a fost numită la conducerea ISJ Cluj în martie 2020. Ea este și consilier județean, funcție obținută după ce a candidat pe listele PNL.

CITEȘTE ȘI:

Marinela Marc (PNL), din nou la cârma Inspectoratului Școlar Județean Cluj

Sătulă de „circul“ din Consiliul Judeţean, Marinela Marc a demisionat

Vătafu, de la Olimpia Cluj la Granadilla Tenerife Sur

abonare newsletter