Economie

Traian Băsescu a promulgat OUG privind creşterea pensiilor. Vezi la cât a ajuns punctul de pensie

Preşedintele Traian Băsescu a promulgat, marţi, Legea de aprobare a OUG privind creşterea pensiilor. Conform unui anunţ al Administraţiei prezidenţiale, preşedintele Traian Băsescu a semnat decretul pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 1/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.


Economie

Încep lucrările la parcul de afaceri de pe terenul fostei fabrici Tricotaje Someşul

New Europe Property Investments (NEPI) şi Ovidiu Sandor au demarat lucrările la proiectul „The Office”, un complex de birouri din Cluj-Napoca cu o suprafaţă totală de 54.000 metri pătraţi care se construieşte pe fostul amplasament al fabricii Tricotaje Someşul. Proiectul va fi livrat potrivit constructorilor în întregime până în 2016 şi va avea o certificare BREEAM de clădire verde.

Economie

Banca Transilvania a anunţat profit de 320 mil. lei pe 2012

Cea mai mare bancă cu capital majoritar privat românesc, a raportat un profit net de 320,4 mil. lei (71,9 mil. euro), în creştere cu 40% faţă de 2011, dar acţionarii nu se vor bucura de dividende deorece conducerea băncii va propune ca profitul să fie reinvestit.




Economie

Se lansează un produs bancar unic pe piaţa din România!

OTP Bank România lansează cardul de credit cu 6 rate fără dobândă pentru orice produs sau serviciu achiziţionat, indiferent de valoarea acestuia, la orice comerciant din ţară sau din străinătate, facilitatea fiind disponibilă inclusiv pentru plătile efectuate la furnizorii de utilităţi şi pentru plăţile online.

Ultimele Stiri
abonare newsletter