Slovenia, care se confruntă cu grave probleme economice, a fost obligată marţi de un tribunal să plătească angajaţilor din sistemul bugetar un total de 50 de milioane de euro, reprezentând restanţe la concediile cu plată, transmite AFP.
Cluj-Napoca s-a situat în top 3 oraşe din provincie după numărul de credite Prima Casă contractate de la BRD, potrivit unei statistici a băncii. Înaintea noastră în clasament s-au situat Timişoara şi Iaşiul.
Profitul net al Agricover Credit IFN, instituție financiară non-bancară specializată exclusiv pe finanțarea agriculturii, condusă de fostul director general al Băncii Transilvania, Robert Rekkers, a ajuns în 2012 la 11,2 milioane de lei, în creștere cu 46% față de anul anterior.
Un român trebuie să muncească 24,5 minute pentru a putea plăti o bere, iar un german doar 3,7 minute, media europeană fiind de cinci minute, potrivit asociaţiei Berarii României.
Angajaţii din sectorul public vor primi salariile aferente lunii aprilie 2013 până la sfârşitul acestei luni, nu în prima parte a lunii mai, cum ar trebui în mod normal, potrivit unui proiect de ordonanţă de urgenţă aflat pe agenda şedinţei de marţi a Guvernului.
Fondul sud-african de investiţii New Europe Property Investments (NEPI) se va extinde în Serbia, Ungaria, Slovenia şi Bulgaria, unde va face prima achiziţie în lunile următoare, însă piaţa românească va rămâne principala ţintă, cu investiţii programate de 500 milioane euro până în 2016.
Vânzările de bere au crescut anul trecut cu 7%, la 18,2 milioane hectolitri, consumul pe cap de locuitor ajungând la 90 de litri, potrivit Asociaţiei Berarii României.
Grupul britanic Vodafone va desfiinţa 500 de locuri de muncă la divizia din Germania, urmând să transfere părţi ale principalelor operaţiuni regionale în România şi operaţiuni de IT în India, potrivit unui document intern transmis angajaţilor germani.