Administratorul judiciar al combinatului Mechel Câmpia Turzii, care a intrat în insolvenţă în luna aprilie, a dispus disponibilizarea a 148 dintre cei circa 360 de angajaţi ai societăţii, măsura fiind anunţată de liderul de sindicat, Ioan Pascu, potrivit căruia decizia este "ilegală".
Ministerul Justiţiei va publica la începutul lunii august proiectul Codului insolvenţei, urmând ca în septembrie actul să fie definitivat, în urma propunerilor primite din partea instituţiilor implicate, şi să fie prezentat Guvernului, spre aprobare, şi ulterior Parlamentului.
FrieslandCampina România anunță că a prelungit contractul cu Unilever România pentru producerea înghețatei Napoca în fabrica FrieslandCampina de la Baciu, până cel puțin la finele anului 2014.
Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi-a exprimat miercuri sprijinul pentru guvernul bulgar, puternic criticat de către populaţie, în eforturile sale de a ajuta persoanele cele mai defavorizate şi întreprinderile, menţinând în acelaşi timp o anumită stabilitate fiscală, informează joi AFP.
Criza de lichidităţi a pieţei, creşterea costurilor şi scăderea consumului par a fi doar vorbe în vânt dacă ne raportăm la cel mai mare profit net, aferent anului trecut, raportat Direcţiei Generale a Finanţelor Publice (DGFP) Cluj, la categoria contribuabili mijlocii.
Spre deosebire de anul trecut, care a fost caracterizat, per total, de o evidentă tendinţă de stabilizare a preţurilor la apartamente, 2013 se conturează a fi un an de scăderi mai abrupte.
Cel mai mare venit brut de la nivelul judeţului a fost obţinut din chirii, potrivit clasamentului furnizat la cererea Monitorul de Cluj de către Direcţia Generală a Finanţelor Publice (DGFP) Cluj.