Peste 800.000 de salariaţi vor beneficia din ianuarie 2014 de majorarea salariului minim brut pe ţară de la 800 la 850 de lei, dintre care mai puţin de o treime sunt din sectorul bugetar, iar majorarea cu încă 50 de lei se va aplica din iulie pentru 966.405 de angajaţi, potrivit Ministerului Muncii.
Bursa de Valori București /BVB/ a consemnat un record de lichiditate de peste 41 milioane de lei (peste nouă milioane de euro) în deschiderea ședinței de marți, prima zi în care au intrat la tranzacționare acțiunile Romgaz.
Apartamentele din Cluj-Napoca s-au ieftinit cu 2,2% din octombrie 2012 încoace, de la 924 la 904 euro pe metru pătrat, potrivit unei analize imobiliare.ro.
Asociaţia Oamenilor de Afaceri (AOAR) dezaprobă măsurile de creştere a taxelor şi impozitelor anunţate de Guvern şi apreciază că acestea vor afecta, direct şi indirect, întreg mediul de afaceri.
Cele mai puţine oferte, sub zece, se regăsesc în categoria profesii liberale. Companiile din „IT/Telecom”, „Vânzări”, „Inginerie” şi „Finanţe” sunt în acest moment cele mai harnice la angajări din judeţ, potrivit statisticilor disponibile pe site-ul de recrutare BestJobs.ro.
Republicanul John Engler, preşedintele Business Roundtable (BRT), asociaţia managerilor celor mai puternice corporaţii americane, a sugerat că în spatele protestelor împotriva gazelor de şist s-ar putea afla interese din Rusia, adăugând că e doar o opinie, fără a deţine dovezi în această direcţie.