Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a declarat ieri că Guvernul a adoptat o ordonanţă de urgenţă care prevede majorarea plăţilor pentru gărzile medicilor, fiind vorba despre creşteri de la 42% în cazul rezidenţilor până la 90%.
Plafonul pentru "Prima Casă" va fi suplimentat în luna septembrie, iar în octombrie va fi finalizată o strategie pe cinci ani pentru acest program, pentru a fi mai predictibil şi toate părţile implicate să îşi poată face planuri pe acest termen, a declarat ministrul Finanţelor, Anca Dragu.
Creşterea ofertei comerciale de euro din piaţă a asigurat leului pârghia necesară de a se aprecia faţă de principalele valute. Evoluţia a fost în contrast cu cea a monedei poloneze care s-a depreciat faţă de euro.
Discursul ținut, la finalul săptămânii trecute, de Janet Yellen, preşedinta Rezervei Federale americane, la simpozionul de politici monetare al băncilor centrale, care s-a desfăşurat în staţiunea montană Jackson Hole (Wyoming, SUA) a generat aprecierea dolarului american faţă de principalele valute.
Parcursul leului din penultima săptămână a lui august a fost unul calm, de apreciere față de principalele valute, în condițiile în care piața a fost calmă, cu volume mici de tranzacționare, normale pentru perioada vacanțelor, și în lipsa unor informații externe importante, care să influențeze investitorii.
Singura soluţie pentru ca România să recupereze din decalajul care o desparte de statele din Vest este să schimbe structura economiei, este de părere Cristian Pârvan, secretarul general al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR).