Economie

Leul așteaptă rezolvarea crizei OUG 13

Incertitudinile din mediul politic local, criza OUG 13 negăsindu-și încă o rezolvare clară, dar și sporirea șanselor ca Rezerva Federală americană să majoreze dobânda sa cheie, la jumătatea lunii viitoare, nu au favorizat leul, care s-a depreciat față de principalele valute.


Economie

Cererea de valută depreciază leul

Majorarea cererii de valută pe segmentul comercial dar și marcarea profiturilor însoțită de ieșirile de capital speculativ din piața locală au creat un curent negativ pentru leu, care a pierdut de la începutul săptămânii peste doi bani față de euro.


Economie

Oameni de știință, antreprenori și vedete – printre invitații la conferința TEDxCluj 2017

Ce au în comun un regizor de teatru și profesor la Cambridge cu un dirijor pasionat de inteligența muzicală, un doctor în astrobiologie care a condus 12 misiuni de simulare a vieții pe Marte, doi jurnaliști, un poet, un scriitor, o artistă și doi antreprenori de succes? Cu toții își prezintă ideile și convingerile în 25 februarie, la Opera Maghiară din Cluj-Napoca, în cadrul conferinței TEDxCluj 2017.



Economie

Dolarul a reînceput să crească

Leul a continuat să se deprecieze în fața principalelor valute, însă volatilitatea față de euro s-a menținut la circa jumătate de ban.

Ultimele Stiri
abonare newsletter