Creșterea salariilor din administrația publică face ca mulți dintre angajații la privat să râvnească la unul dintre joburile puse la bătaie de instituțiile statului.
Județele cu cele mai multe investiții străine sunt Arad, Brașov, Cluj, Prahova, Sibiu, Timiș și zona București-Ilfov, cea mai atractivă pentru acești investitori, potrivit unei analize a Consiliului Investitorilor Străini (CIS).
Directorul departamentului Analiză Macroeconomică al Băncii Transilvania, Andrei Rădulescu, nu se află pe aceeași lungime de undă cu Guvernul în privința previziunilor pe 2019.
Leul a avut o evoluție agitată în perioada analizată, în special pe piețele internaționale, unde euro a testat pragul de 4,78 lei. Indicii ROBOR și-au întrerupt mișcarea descendentă și au reînceput să crească.