Economie

Sute de firme din Cluj și-au suspendat activitatea în primele 10 luni ale anului

Peste 500 de firme din Cluj și-au suspendat activitatea în primele 10 luni ale anului, dintre care 71 doar în luna octombrie.

Peste 500 de firme din Cluj și-au suspendat activitatea în primele 10 luni ale anului Peste 500 de firme din Cluj și-au suspendat activitatea în primele 10 luni ale anului

 

Numărul firmelor care şi-au suspendat activitatea a fost de 10.355 în primele 10 luni din 2021, în creştere cu 15,34% comparativ cu perioada similară a anului trecut, conform datelor publicate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).


Cele mai multe companii care şi-au suspendat activitatea în perioada ianuarie - octombrie 2021 au fost din Bucureşti, respectiv 1.043 (în creştere cu 12,39% faţă de aceeaşi perioadă din 2020), Capitala fiind urmată de judeţele Cluj, cu 532 firme suspendate (în scădere cu 4,49%), Bihor - 452 firme (+8,92%) şi Iaşi - 417 (+12,10%).

La polul opus, cele mai puţine suspendări au fost consemnate în judeţele Ialomiţa - 63 (în creştere cu 70,27% faţă de ianuarie-octombrie 2020), Alba - 75 (-60,53%) şi Caraş-Severin - 92 (+2,22%).


Cele mai mari creşteri ale numărului de suspendări s-au înregistrat în judeţele Mehedinţi (plus 85,51%), Gorj (plus 77,97%) şi Suceava (plus 72,78%), în timp ce scăderile cele mai semnificative au fost consemnate în Alba (minus 60,53%), Satu Mare (minus 9,49%) şi Harghita (minus 6,59%).

Pe domenii de activitate, cel mai mare număr de suspendări s-a înregistrat în comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor, respectiv 2.940 (+19,37%), alte activităţi de servicii - 1.161 suspendări (+22,21%) şi în activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice - 809 suspendări (+12,67%).


În octombrie 2021 au fost consemnate 1.257 suspendări de firme, cele mai multe în Bucureşti (111) şi în judeţele Cluj (71), Argeş (68) şi Braşov (58).

CITEȘTE ȘI:

Numărul firmelor dizolvate a crescut cu aproape 20% în primele 10 luni ale anului. Care este situația în Cluj?

Ultimele Stiri
abonare newsletter