Economie

Clujenii s-au săturat de viața la BLOC! Cererea pentru case a crescut cu 50% în ultimele luni

Cererea pentru case a crescut cu peste 50% în ultimele luni de pandemie, potrivit unei analize realizate de cei de la RE/MAX.

cererea-pentru-case-a-crescut-cu-50-in-ultimele-luni-de-pandemie

 

 


Cele mai multe cereri s-au înregistrat în marile orașe ale României, printre care și Clujul care se află pe locul doi la cerere. Bucureștiul este fruntaș la cererea pe piață, iar pe locul trei se află Brașov
Noul context de pandemie în care ne aflăm a adus schimbări în rândul preferințelor oamenilor în ceea ce privește locuința. În ultimele luni cererea pentru case acrescut cu 50% față de aceași perioadă a anului 2020, potrivit unei analize făcute de cei de la RE/MAX.

„Starea de urgență, respectiv izolarea socială, a reprezentat factorul declanșator al acestor schimbări, iar potrivit informațiilor noastre tendința se va menține. Având în vedere evoluția pandemiei și amenințarea unei noi situații de lockdown, dar și accesul facil la creditare, considerăm că cererea pentru case atât urbane, cât și limitrofe marilor orașe, va fi în creștere și în perioada următoare”, a declarat Răzvan Cuc, Președinte RE/MAX România.


Concret, în T3 2020 s-a înregistrat o creștere a cererii cu 54,3% pe acest tip de proprietăți față de T3 2019.În acelasși timp, cererea de case a crescut cu circa 125% în lunile iunie – septembrie 2020 față de perioada ianuarie-martie 2020, procente înregistrate cumulat pe segmentele vânzare și închiriere.

Suprafața construită, suprafața terenului, locația și prețul, sunt printre principalele criterii de selecție care sunt solicitate de posibilii cupărători sau chiriași.
Totodată, a crescut și cererea pentru apartamentele mari, în special cele cu terase mari sau grădini. Interesul pentru apartamentele mari a crescut cu 17,5% în T3 2020, față de T3 2019.


CITEȘTE ȘI:

Locurile de muncă care se caută pe piața muncii Vs. cele care au o scădere enormă

Piața imobiliară pe timp de pandemie. Cât de tare a scăzut la Cluj-Napoca?

Cererile pentru chirie în Cluj-Napoca au scăzut după ce UBB a anunțat că studenții nu se vor întoarce fizic. Vor scădea și prețurile la chirie ?

 


 

abonare newsletter