Economie

Sistemul de pensii, într-un pericol iminent. Populația e sfătuită să facă economii pentru bătrânețe

Sistemul de pensii se află într-un pericol iminent în condiţiile scăderii simţitoare a numărului persoanelor active, astfel că populaţia trebuie încurajată să economisească bani pentru pensie prin sistemul de pensii administrat privat, care conferă mai multă siguranţă contribuabililor datorită trasabilităţii banilor şi transparenţei, a declarat ministrul Muncii, Violeta Alexandru.

Ministrul a caracterizat Pilonul 2 drept un sistem de pensii corect, care dă măsura corectitudinii în raport cu contribuţiile realizate de oameni în vederea perioadei de retragere din activitatea profesională.

Totodată, Violeta Alexandru a atras atenţia că în toată Europa există tendinţa prelungirii vârstei de pensionare, însă nu a indicat că actualul Guvern ar intenţiona să ia măsuri în acest sens în mandatul curent.


Ministrul Muncii şi-a exprimat, totodată, îngrijorarea faţă de impactul bugetar al legislaţiei privind creşterea cu 40% a pensiilor începând din septembrie 2020, dar a subliniat că va aplica legea în vigoare cât timp deţine mandatul de ministru.

În opinia Violetei Alexandru, statul a eşuat în activitatea de conectare a cererii de forţă de muncă cu oferta, ea subliniind că nu există o problemă gravă a lipsei de forţă de muncă, informează Digi24.ro.

Ultimele Stiri
abonare newsletter